10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăȘtirile zileiCCR discută sesizarea privind Legea Concurenței, trimisă de președintele Iohannis

CCR discută sesizarea privind Legea Concurenței, trimisă de președintele Iohannis

Magistrații CCR vor discuta sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi USR privind neconstituţionalitatea unor modificări aduse Legii Concurenţei (Legea 21 / 1996).

„Prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea menţionată contravine unor norme şi principii constituţionale”, argumentează şeful statului în sesizarea transmisă către CCR.

Președintele Iohannis consideră că demararea procedurilor pentru numirea de noi membri ai Consiliului Concurenţei va avea drept consecinţă afectarea mandatelor neepuizate ale actualilor membri ai Consiliului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă