4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialCătălin Rădulescu, zis "Mitralieră", trimis în judecată de DNA

Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, trimis în judecată de DNA

Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat de fals în declarații și complicitate la abuz în serviciu. Alături de fostul deputat PSD mai sunt vizate încă trei persoane.

Procurorii DNA au transmis, luni, într-un comunicat de presă că fostul deputat PSD este trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și fals în declarații în formă continuată. După finalizarea anchetei, procurorii anticorupție i-au trimis în judecată și pe Sanda Adrian, fost  secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist și președinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, pe Tănase Corina Denisa și Cechi Cristian Valentina, membre ale Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant. Aceste persoane sunt acuzate fiecare de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

Cătălin Rădulescu, trimis în judecată de DNA. Care sunt acuzațiile

În cursul anului 2016, Sanda Adrian, Tănase Corina Denisa și Cechi Cristina Valentina ar fi admis cererea de acordare a titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” formulată de Rădulescu Cătălin Marian, deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege.

De fapt, fostul deputat nu ar fi participat la Revoluție așa cum a declarat. Cel puțin nu într-o localitate în care, în urma confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute „până la fuga dictatorului”.

Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de inculpatul Rădulescu Cătălin Marian și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București, în perioada 16-21 decembrie 1989.
Declarațiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că inculpatul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București.

Ca urmare a acestor demersuri, lui Cătălin Rădulescu i-a fost acordat, prin decret prezidențial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, cu consecința obținerii, în mod necuvenit, a unei indemnizații de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar (în total 165.640 lei), începând cu data de 01.01.2015 până în octombrie 2021.

Casa Județeană de Pensii, parte civilă în proces 

Casa Județeană de Pensii Argeș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma menționată mai sus.În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de toți inculpații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Specificațiile complete ale plăcilor grafice Nvidia GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5070, s-au scurs în online

Specificațiile complete ale plăcilor grafice Nvidia GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5070 au fost dezvăluite de un cunoscut leaker, oferind detalii importante despre...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis de Crăciun

În ultimele 24 de ore, poliția rutieră a luat măsuri drastice pentru siguranța traficului, scoțând din circulație aproape 300 de șoferi care reprezenta un...
Ultima oră
Pe aceeași temă