10.7 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCătălin Predoiu: „Spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu...

Cătălin Predoiu: „Spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România înăuntru”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România în interior, iar „enclavizarea”, separarea ţărilor în cadrul Uniunii Europene în problema migraţiei reprezintă „cea mai sigură cale spre eşec”.

„Se vorbeşte foarte mult, în general, de multă vreme, de spaţiul Schengen. Sunt unul dintre cei care optez să vorbesc cât mai puţin despre asta, dar să ne concentrăm cât mai mult în teren pe ceea ce facem. Cu toate acestea, da, şi eu spun, spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România înăuntru. Şi nu o spun doar eu şi nu o spun superficial, doar din poziţia de om politic pasager aflat la conducerea MAI. O spun pe baza unor studii, lecturi pe care le-am făcut aprofundat, în ultima perioadă, asupra acestei problematici (…) şi o mai spun din nou, evoc colegii din Consiliul JAI. Nu numai în bilaterale, nu numai în întâlniri oficiale, atât colegii miniştri, cât şi comisarul european, inclusiv în discuţii informale care au loc în marja JAI, sunt unanimi în a susţine această constatare logică – consolidarea spaţiului Schengen presupune România înăuntru”, a declarat Predoiu într-un discurs rostit cu ocazia Zilei Poliţiei de Frontieră Române, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Afacerilor Interne.

El a declarat că graniţa română este bine protejată şi cifrele pe migraţie au scăzut.

„Şi partenerii noştri şi, uneori, şi criticii noştri recunosc că performanţa dumneavoastră a crescut. Critici constructive. Dar toată lumea recunoaşte că cifrele pe migraţie au scăzut, că frontiera este bine protejată şi că faceţi o treabă foarte bună, că sunteţi un corp profesional de elită”, le-a transmis Cătălin Predoiu poliţiştilor de frontieră.

De asemenea, ministrul a precizat că problema migraţiei este europeană, iar România o ia „în cel mai serios mod” şi o tratează ca partener european serios, competent şi capabil.

„Problema migraţiei este aici pentru multă vreme de aici înainte. Rămâne de văzut dacă noi, statele membre ale Uniunii Europene, vom avea suficientă înţelepciune şi suficientă solidaritate s-o abordăm şi să rezolvăm împreună problema migraţiei. Tratându-ne egal şi respectându-ne şi dându-ne posibilitatea să ne dezvoltăm plenar resursele de rezolvare a problemei migraţiei. Enclavizarea, separarea ţărilor în Uniunea Europeană în abordarea problemei migraţiei este cea mai sigură cale spre eşec. Şi problema migraţiei oricum nu va pleca de aici. Deci, concluzia ar fi să continuăm pe acelaşi drum, să ne recunoaştem corect unii altora rezultatele, să nu le instrumentalizăm unii împotriva altora, să nu punem interesul naţional îngust văzut în raport de interesul naţional al altui stat şi să înţelegem că ne vom servi interesele suverane naţionale armonizându-ne şi ajutându-ne reciproc”, a adăugat Predoiu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Inflația în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimele șase luni

Creșterea facturilor la energie a dus la o creștere a inflației în Regatul Unit, care a atins cel mai ridicat nivel din ultimele șase...

Ce este Cloud Computing și care sunt avantajele acestei tehnologii?

Te-ai întrebat vreodată cum reușesc marile companii să gestioneze volume imense de date, să scaleze rapid infrastructura IT și să ofere servicii personalizate fără...

Cum să găsești comori ascunse în outleturi: sfaturi smart pentru buzunarul tău

Cumpărăturile în outleturi pot fi o adevărată aventură – ai ocazia să descoperi articole de calitate la prețuri mici, dar și piese unice...
Ultima oră
Pe aceeași temă