2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăPoliticăCătălin Cârstoiu spune că a ajuns inamicul public numărul unu dintr-un om...

Cătălin Cârstoiu spune că a ajuns inamicul public numărul unu dintr-un om normal

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD – PNL la Primăria Capitalei, spune că a fost transformat în două săptămâni „dintr-un om normal într-un inamic public numărul unu, omul negru”, potrivit jurnalul.ro.

Cătălin Cîrstoiu a vorbit, la Antena 3 CNN, despre alegeri, spunând că va exista un singur câștigător: „o să-l vedem pe 9 iunie. Dar eu nu mă iau în activitatea mea și în ceea ce cred după sondaje. Eu nu îmi schimb gândurile după sondaje. Mă uit la oameni și le spun ce vreau eu să fac, care e proiectul meu. Am început să vorbesc despre el. Am înțeles că sunt un om destul de periculos, așa că am fost transformat…”.

La afirmația jurnalistului că este incompatibil, Cătălin Cîrstoiu a răspuns: „Nu sunt incompatibil. Am fost transformat în două săptămâni de zile dintr-un om normal într-un inamic public numărul unu, omul negru”.

Referitor la informația potrivit căreia Corpul de Control al Guvernului Orban a sesizat o altă instituție a statului în legătură cu incompatibilitatea sa, Cătălin Cîrstoiu a răspuns: „Corpul de Control al Guvernului Orban în momentul ăla a bătut câmpii cu grație. Și asta este evident pentru că, vă spun cinstit, noi am avut o discuție atunci în momentul ăla și jumăte din raport după prima discuție oficială de negociere între părți a căzut, pentru că legile invocate în raport nu mai erau valabile, nu mai erau de actualitate”.

În rest, „au rămas niște constatări care probabil s-au dus la Agenția Națională de Integritate”.

„Eu vă spun cu mâna pe inimă și vreau să închidem subiectul ăsta. Deci, faptul că cineva încearcă să inducă faptul că eu aș fi încălcat niște legi, că am făcut aia, că am făcut aia, că am o mașină, că… (…) Haideți să vedeți o mizerie, că socrul meu e administrator la una dintre firme. Da, socrul meu e medic pediatru, iar una dintre societățile comerciale care avea activități medicale a fost o vreme îndelungată până a ieșit la pensie societatea în care și-a desfășurat activitatea în Mioveni. Asta e unul din lucrurile care mi se par halucinante. Sau s-a dus la metrou și și-a cumpărat bilet cu 200 de lei. Faceți zoom pe imagine că era de 50”, a adăugat Cîrstoiu.

Cătălin Cîrstoiu a evidențiat în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3 CNN, soluțiile pe care le are pentru Bucureşti.
De exemplu, având în vedere învățământul medicul şi-a exprimat intenția de a face din Capitală un centru universitar.

„Mie mi se pare foarte important pentru București. Nu pot să neg că sunt medic și sunt profesor. Dar gândiți-vă… 35% din viața Berlinului, reprezintă educație, învățământ universitar. Asta trebuie să facem din București un oraș universitar. Vor veni tineri în București să învețe. Vă dați seama. Va aduce un aflux de forță de muncă, un aflux de energie. Oameni tineri, cu alte concepții. Doi, nu putem să admitem, gândiți-vă o plimbare prin Centrul Vechi. Toţi străinii merg prin Centrul Vechi. Sunt clădiri care stau să cadă.

Ultima aplicare de buline roșii pe clădire de ani de zile, iar ea a luat în calcul la momentul respectiv condițiile de construcție aferente anului respectiv. Lucrurile s-au schimbat. Avem noi standarde, adică nu există o reactualizare de date, ce se întâmplă cu clădirile din București.

Nu există o actualizare de date privind valoarea istorică a unor clădiri. Mie mi se pare total dezastruos”, a spus Cătălin Cîrstoiu la Antena 3 CNN.

Cătălin Cîrstoiu: M-am distrat și eu la pozele din metrou

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD – PNL la Primăria Capitalei, spune că s-a distrat și el după comentariile apărute în urma pozelor din metrou: „Inclusiv aia care spunea că stau ca o sărăcie…”.

Lui Cătălin Cîrstoiu i s-a atras atenția, la Antena 3 CNN, că au apărut glume pe seama lui după ce s-a pozat „stingher în metrou, singur, într-un vagon”.

„M-am distrat și eu. (…) Să știți că și eu m-am distrat de poze. Inclusiv aia care spunea că stau ca o sărăcie…”, a afirmat medicul.

La remarca potrivit căreia i se spunea să se ferească să nu ia sărăcie, Cătălin Cîrstoiu a comentat: „Da, da. Deci m-am distrat. Sunt glume frumoase. Însă, cinstit…”.

„Să știți că mie mi-a stimulat ce mai mult ambiția de a merge mai departe, în sensul ăsta, al transportului public. Pentru că, da, probabil am fost subiect de glumă. Nu mă afectează asta. Însă, repet. Metroul trebuie integrat în transportul rutier al Capitalei. În toate țările din lumea asta, în toate capitalele, metroul e la primărie. Nu e în altă parte”, a adăugat Cătălin Cîrstoiu.

Cătălin Cîrstoiu va rămâne independent și nu se va retrage din cursa electorală

Candidatul susţinut de PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a declarat, marţi, că va rămâne independent şi nu se va înscrie în niciunul dintre cele două partide, el subliniind şi că nu are de gând să se retragă din cursa electorală, potrivit agerpres.ro.

“Eu nu sunt un om care să ţină morţiş de o anumită linie dată de un partid. Ce e bine pentru Capitală e bine. (…) Eu sunt candidat independent şi aşa o să rămân. Asta îmi va da puterea să coagulez oameni din ambele partide, oameni capabili, oamenii eficienţi şi îmi va da şi libertatea de a acţiona aşa cum cred, pentru că eu vreau să-mi asum deciziile legate de oraş. Eu nu sunt un om care să mă închid în birou şi să trimit pe cineva să anunţe măsuri. Am s-o fac personal. Asta îmi va da libertatea, acest statut îmi va da libertatea şi susţinerea”, a afirmat Cătălin Cîrstoiu, la B1Tv, întrebat dacă nu îi este frică că o să fie nevoit să intre într-un partid.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă