Vineri, 6 octombrie 2023, Majestatea Sa Custodele Coroanei române a găzduit, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, sărbătorirea a 140 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș, în prezența ASR Principele Consort și a ASR Principesa Sofia, potrivit romaniaregala.ro.
Au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor Statului român, membri ai Corpului Diplomatic, reprezentând un mare număr de țări ale Uniunii Europene, alături de Republica Moldova și Japonia. Au fost reprezentate Parlamentul României, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Biserica Ortodoxă Română, Academia Română, Crucea Roșie română, mediul de afaceri, mediul academic, administrațiile locale și presa.
Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale a susținut un recital de muzică clasică și contemporană, iar Monetăria Statului a lansat o medalie jubiliară Castelul Peleș – 140 de ani, realizată în argint și în bronz, al cărei prim exemplar a fost dăruit Majestății Sale Margareta.
Deputatul Alexandru Muraru a rostit un discurs despre semnificația statală, identitară, istorică și culturală a edificiului sărbătorit.
„ Acum o sută patruzeci de ani, în ziua de 7 octombrie 1883, a fost inaugurat Castelul Peleș, în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta.
La zece ani după cumpărarea moșiei Sinaia și opt ani de la punerea pietrei de temelie a castelului, la 7 octombrie 1883, Castelul Peleș este inaugurat cu fast. Între timp, țara devenise suverană și independentă, luând numele de Regatul României. Leagănul dinastiei naționale avea acum drept proprietari un rege și o regină. La ceremoniile de inaugurare au luat parte mii de români, oficiali și oameni din popor, precum și numeroși invitați străini”, a transmis parlamentarul român.
Cum a construit Regele Carol I Castelul Peleş
Lucrările de construcţie a castelului au început în anul 1873.
În revista „Caiete de antropologie istorică“, publicată semestrial de Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, sub îndrumarea prof. univ. dr. Toader Nicoară, găsim – în numărul din decembrie, 2012 – un text extrem de incitant, intitulat „Parcurile şi terasele Palatului Peleş în timpul Regelui Carol I al României”. Textul este semnat de Oana Elena Badea.
Este, de fapt, o istorie despre modul în care a fost construit acest Castel, început în 1873 şi conceput astfel încât să fie o reşedinţă de vară, ca proprietate privată, a Familiei Regale, dar şi reprezentativă pentru România; atât ca fumuseţe arhitecturală, cât şi ca funcţionalitate. Ideile Regelui Carol I şi ale Reginei Elisabeta au fost înţelese pe deplin de arhitecţii Johannes Schulz şi Karel Liman, dar mai ales de prof. arh. Wilhelm von Doderer, cu toţii aduşi din străinătate. Apoi au mai fost aduşi pe acest vast şantier, deschis într-un peisaj extrem de frumos, dar şi dificil ca relief, de la „Piatra Arsă”, peste 300 de muncitori: italieni – zidari –, români – pentru terasamente –, salahori albanezi şi greci, germani şi unguri – ca dulgheri –, cehi – cioplitori în piatră –, turcii – care făceau cărămida; iar francezii desenau şi englezii măsurau, autoarea articolului citat specificând că şantierul era un fel de Babilon unde oamenii vorbeau în zece limbi şi numeroase dialecte, în care muncitorii şi cântau sau, deseori, oamenii se certau. Era un şantier pe care mişunau numeroşi cai, boi şi bivoli, căruţe încărcate sau goale. Totul ne apare ca un furnicar, după cum ne face să ne imaginăm autoarea.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!