6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCarmen Dan, despre incidentele din Valea Uzului: ,,S-a evitat producerea de violenţe''

Carmen Dan, despre incidentele din Valea Uzului: ,,S-a evitat producerea de violenţe”

“Am cerut o informare completă cu ce s-a întâmplat pe 6 iunie. Părerea mea e că reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, care au fost acolo, au atins cele trei obiective principale. S-a evitat producerea de violenţe între cele două grupuri de români şi de etnici maghiari, chiar dacă a existat o evidentă activitate de mobilizare a radicalilor sau ultraşilor şi dintr-o parte şi din cealaltă. Nimeni nu a fost lovit sau rănit şi nu s-a impus o intervenţie în forţă a efectivelor noastre. Nu s-au produs distrugeri, incendieri sau orice alte lucruri ce puteau reprezenta o profanare de morminte. Aspectul ruperii porţilor cimitirului este investigat de parchet”, a arătat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ea a făcut referire şi la prezenţa în Valea Uzului, pe 6 iunie, a adjunctului inspectorului general al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş.

“Au fost implicate forţe ale Jandarmeriei din două judeţe, iar misiunea în sine nu a fost deloc una simplă cel puţin din perspectiva riscurilor pe care un conflict între cele două grupuri de persoane l-ar fi generat. (…) Indiferent de cât le-ar place unora sau altora, aici vorbim de o instituţie în care oamenii aflaţi la comandă trebuie să îşi exercite prerogativele actului de comandă”, a spus ea.

Referitor la situaţia juridică a cimitirului din Valea Uzului, Carmen Dan a precizat că ”anumite grupuri sau persoane, profitând de situaţia juridică neclară a acestui aşezământ, au alimentat o stare de tensiune în speranţa generării unui conflict care să permită potenţarea unor interese”.

“Din evoluţia subiectului şi a ceea ce se întâmplă legat de acest cimitir pare tot mai evident faptul că anumite grupuri sau persoane, profitând de situaţia juridică neclară a acestui aşezământ, au alimentat o stare de tensiune în speranţa generării unui conflict care să permită potenţarea unor interese. E o apreciere pe care o am cunoscând bine subiectul”, a menţionat ministrul.

Potrivit acesteia, în cimitirul din Valea Uzului sunt înhumaţi peste o mie de militari din forţe armate române şi străine.

“Apartenenţa administrativă a acestui cimitir: limita administrativ teritorială dintre Bacău şi Harghita inclusiv apartenenţa cimitirului internaţional eroilor din Valea Uzului la domeniul public, al unuia sau al celuilalt judeţ au făcut obiectul multor neînţelegeri între autorităţile locale. Ultima şedinţă de conciliere dintre cele două judeţe a avut loc în 2012 la Instituţia Prefectului Bacău. Atunci nu s-a ajuns la nicio înţelegere din cauza punctelor de vedere divergente. A urmat ca divergenţa să fie soluţionată de instanţa de judecată, demers care totuşi nu este rezolvat nici până în prezent. Pe acest fond, în contextul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri şi a finalizării Primului Război Mondial autorităţile locale din Dărmăneşti au hotărât reabilitarea tuturor monumentelor şi a cimitirelor de pe raza administrativ teritorială a oraşului, proiect pentru care au primit 65.000 de lei de la Ministerul Culturii. Au primit şi certificat de urbanism de la minister şi autorizaţia de construire a unui monument şi 52 de cruci pentru eroii români”, a arătat Carmen Dan.

Aceasta a mai spus că doreşte clarificarea de urgenţă a situaţiei acestui cimitir, context în care a amintit că în curând va avea loc o nouă şedinţă a factorilor de decizie din cele două judeţe. Ea a precizat că dacă nu se ajunge la un consens la această şedinţă va fi sesizată instanţa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă