Măsura de carantinare zonală se prelungeşte cu 14 zile, începând cu data de 24 decembrie 2020, ora 22,00, pentru comuna Berceni, a anunțat, joi, 24 decembrie, Prefectura Județului Ilfov.
„Instituţia Prefectului – Judeţul Ilfov informează cu privire la faptul că, în urma analizei de risc zonă focar întocmită de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov, a avizului emis de către Institutul Naţional de Sănătate Publică şi a Hotărârii CJSU Ilfov nr. 83/24.12.2020, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat dr. Raed Arafat, a emis Ordinul de prelungire a măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, judeţul Ilfov. Conform Ordinului şefului DSU nr. 4660500 din 24.12.2020 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparţinător Berceni, judeţul Ilfov, măsura se prelungeşte pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 24.12.2020, ora 22,00”, precizează comunicatul de presă emis de Prefectura Ilfov.
Modelele de declaraţii sau de adeverinţă de la angajator, necesare pentru a ieși din zona carantinată, pot fi accesate pe pagina de internet a Prefecturii Ilfov.