25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiCântăreața Xonia, prinsă băută și drogată la volan. Nu avea voie să...

Cântăreața Xonia, prinsă băută și drogată la volan. Nu avea voie să conducă pe teritoriul României

Cântăreaţa Xonia a fost depistată de poliţişti, vineri, băută şi sub influenţa drogurilor la volan. În plus, aceasta nu avea dreptul de a conduce maşina în România, iar poliţiştii i-au întocmit un dosar penal.

„La data de 23 iunie, în jurul orei 4,00, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Brigada Rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din Sectorul 2”, se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor interzise, dar şi că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.

„În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 336 alin. 2 şi art. 335 alin. 2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, arată sursa citată. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă