3.1 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCamera Deputaților dezbate moțiunea împotriva lui Daea

Camera Deputaților dezbate moțiunea împotriva lui Daea

Camera Deputaţilor dezbate, astăzi, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, depusă de USR şi Forţa Dreptei, votul urmând să fie dat în şedinţa de mâine.

În 12 aprilie, 56 de deputaţi de la USR şi partidul Forţa Dreptei au depus în plen moţiunea simplă intitulată „De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească”.

Semnatarii moţiunii cer demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, „pentru ca agricultura să devină punctul forte al României”.

„Agricultura trebuie să devină un punct forte al României, iar ca acest lucru să se întâmple este nevoie de un management performant la vârful ministerului de resort. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, Petre Daea trebuie demis şi niciodată, dar niciodată, readus în fruntea Ministerului Agriculturii. A epuizat deja trei şanse să demonstreze că poate face ceva. Realitatea este că nu poate”, se arată în textul moţiunii.

Potrivit iniţiatorilor documentului, Petre Daea „este ministrul de serviciu al PSD la Agricultură, de câte ori partidul ajunge la guvernare”, fiind „cel mai slab ministru al agriculturii”, care „a rămas neschimbat”, deşi a mai ocupat această funcţie de două ori.

„Şi în acest mandat este la fel de inutil, de nepregătit şi depăşit de problemele agriculturii româneşti. Daea a rămas consecvent în a ne convinge că este cel mai slab ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Pentru ‘nea Petrică’ Daea, cum este numit într-o anchetă DNA, şi predecesorul său, Adrian Chesnoiu, singura prioritate a mandatelor lor a fost să-şi angajeze neamurile şi să umple ministerul şi agenţiile cu incompetenţii de la partid, cu prieteni şi alţii – tot obligaţii. Dacă erau aşa utili şi pricepuţi, cu siguranţă nu era nevoie ca miniştrii să le aranjeze concursurile pentru a câştiga postul”, mai spun deputaţii USR şi Forţa Dreptei în document.

Ei mai arată că, în ce priveşte agricultura, „Petre Daea a ratat toate proiectele mari în acest domeniu: a ratat finanţări din PNRR, a ratat Planul Naţional Strategic, a ratat fondurile europene pentru fermierii români, a pierdut compensaţii pentru importurile din Ucraina”, menţionând că acesta a avut un „eşec pe linie”.

Semnatarii moţiunii mai menţionează că „ratarea sprijinului de la Bruxelles pentru compensarea pierderilor” în cazul crizei cerealelor din Ucraina a condus la cel mai amplu protest al fermierilor români împotriva lui Daea.

„La un an de la începutul războiului în Ucraina, datele arată nu doar că cerealele ucrainene au tranzitat România, dar au fost şi achiziţionate de ţara noastră la preţuri mici. În consecinţă, reprezentanţii agricultorilor vorbesc despre un dezastru pentru fermierii români, respectiv pierderi de miliarde. Fermierii români au nevoie de răspunsuri de la ministrul Daea despre cum vor fi sprijiniţi de stat pentru a-şi recupera o parte din pierderile de anul trecut, dar şi despre cum va gestiona statul în 2023 subiectul tranzitului cerealelor ucrainene, astfel încât producătorii români să nu rămână iar cu producţia în stoc. În plus, în funcţie de soluţia pe care o va găsi, ministerul trebuie să se asigure că nu vor creşte preţurile la produsele alimentare finale, va trebui să existe un echilibru între ce şi cât se cumpără din aceste cereale şi cum se vor reflecta toate acestea în preţul la raft pentru români”, mai spun iniţiatorii moţiunii.

Semnatarii moţiunii mai fac referire şi la programul guvernamental „Tomata”, menţionând că „este bun doar pe hârtie”, fiind doar „o nouă hoţie”. 

Chiar dacă va trece de Camera Deputaților, o moțiune simplă nu conduce la demiterea ministrului.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă