Trei persoane au fost arestate preventiv sâmbătă, pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de mare risc, potrivit agerpres.ro.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus sâmbătă reţinerea a trei inculpaţi, dintre care doi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, tâlhărie calificată şi complicitate la această infracţiune, iar cel de al treilea cercetat pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că, în seara zilei de 8 februarie, în baza unei înţelegeri prealabile, primii doi inculpaţi şi un suspect (cercetat în lipsă), având asupra lor o armă albă (macetă), au pătruns prin escaladare şi efracţie (spargerea unui geam) în apartamentul situat în municipiul Bucureşti, locuit de cel de al treilea inculpat şi după ce l-au ameninţat cu acte de violenţă i-au sustras o cantitate de droguri de mare risc, suma de aproximativ 6.000 de lei, precum şi câteva obiecte vestimentare.
Pe parcursul cercetării la faţa locului, în apartamentul celui de al treilea inculpat au fost identificate şi ridicate cantităţi de droguri de risc şi mare risc deţinute de acesta în scopul comercializării (ketamină, comprimate care conţin ca substanţă activă alprazolam şi aproximativ 50 grame substanţă cristalină care conţine MDMA).
Sâmbătă a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a celor trei inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.
Acţiunea a beneficiat de sprijin din partea poliţiştilor Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi a fost realizată cu suportul jandarmilor din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Patru persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc
La data de 14.01.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au emis mandate de reținere, vizați fiind 4 inculpați. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziţie, cu știință, a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri, trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept.
“În prima cauză s-a reținut că, în perioada aprilie 2023 – ianuarie 2024 un inculpat a deținut și comercializat, în mod repetat (13 acte materiale), diverse cantități de cristal, drog de mare risc (3-CMC), către consumatori de pe raza județului Bistrița Năsăud.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!