3 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiBREAKING NEWS Dosarul Astra Asigurări - Achitări pe linie!

BREAKING NEWS Dosarul Astra Asigurări – Achitări pe linie!

 

Instața Supremă a dispus definitiv achitarea tuturor persoanelor trimise în judecată în anul 2017 în dosarul falimentului societății de asigurări ASTRA, având un prejudiciu – bazat pe raportările KPMG România – de aproximativ 200 de milioane de euro.

Achitările au fost date pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În primă instanță, Curtea de Apel București, a condamnat-o pe Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară) la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, în dosarul falimentării Astra Asigurări, fiind cea mai mare pedeapsă în acest dosar. Alți cinci membri ai board-ului au primit închisoare cu suspendare, în timp ce trei directori au fost achitați.

Instanța a lăsat nesoluționată latura civilă, urmând să se deschidă un proces separat.

În acest dosar a fost trimis în judecată şi Dan Adamescu deși acesta decedase. Instanța a decis încetarea procesului împotriva sa după ce massmedia a sesizat abuzul.

România Liberă a dezvăluit motivarea politică și declinul celei mai mari societăți de asigurare pus la cale de premierul care a căutat distrugerea ziarului România Liberă – Victor Ponta.

Dosarul a fost instrumentat de procurorul DNA Adrian George Matei.

 

Citește mai jos toate dezvăluirile făcute de România Liberă în dosarul ASTRA ASIGURĂRI.

Atac final la Ziarul România Liberă

Falimentul Astra Asigurări. Cronologia şi dedesubturile

KPMG, Ponta și austriecii

Plăți ilegale de 54.000 de euro pentru Speranța Munteanu (KPMG)

Lichidarea controversată a Rocar SA, controlată de Speranța Munteanu (KPMG)

 

 

 

Eliza Avram
Eliza Avram
Eliza Avram scrie sub pseudonim la *România Liberă* din 2014. Jurnalist de investigații, este cunoscută pentru dezvăluirile despre corupția din România, printre care legăturile dintre Speranța Munteanu (KPMG România) și fostul premier Victor Ponta, implicarea lui Gabriel Predoiu, fratele fostului șef SIE și pe atunci ofițer SRI, într-o rețea de trafic și prostituție, dar și în acțiuni împotriva unor oameni de afaceri. Alte anchete notabile includ rețeaua de corupție de la Unirea Shopping Center și afacerile clanului Stan (Stanbox).
Cele mai citite

Joe și Jill Biden au plecat în vacanță, în orașul viticol Santa Ynez din California

Fostul preşedinte american Joe Biden şi soţia sa, Jill, au părăsit, luni, oraşul Washington, după învestirea republicanului Donald Trump în calitate de noul preşedinte...

Trump spune că Statele Unite vor recunoaște doar două sexe, masculin și feminin

Președintele Trump a luat măsuri, pentru a pune capăt rapid unor politici care vizează promovarea echității rasiale și protejarea drepturilor pentru persoanele LGBTQ Ordinul impune...

România mai face un pas spre OCDE

România a primit un nou aviz formal, în cadrul procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică Anunțul a fost făcut de...
Ultima oră
Pe aceeași temă