6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentBrașov: Numărul persoanelor care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a...

Brașov: Numărul persoanelor care s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a crescut cu 40% în perioada sărbătorilor

Pe durata sărbătorilor de iarnă, numărul persoanelor care au solicitat asistență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean (SCJU) Brașov a înregistrat o creștere de 40%, între 200 și aproape 300 de persoane, conform informațiilor furnizate de conducerea instituției sanitare în cursul zilei de vineri.

Conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean (SCJU) Brașov, Marius Leonte, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) se confruntă cu o presiune semnificativ crescută, dat fiind faptul că nu există alte unități medicale multidisciplinare cu serviciu de urgență disponibile publicului.

„În aceste zile, la UPU, numărul prezentărilor a crescut cu 40% faţă de zilele normale, astfel încât şi timpul de aşteptare pentru urgenţele minore a crescut. Urgenţele majore reprezintă prioritate şi pentru acestea timpul de aşteptare nu a crescut. În momentul de faţă, nicio unitate medicală din Braşov multidisciplinară cu serviciu de urgenţă nu mai este accesibilă cetăţenilor şi, astfel, serviciul de urgenţă este supus unei presiuni crescute”, a precizat sursa citată.

Conform acesteia, din ziua de Ajun al Crăciunului, pe 24 decembrie şi până vineri, 28 decembrie, zilnic, la UPU s-au prezentat între 200 şi aproape 300 de persoane. Cele mai puţine – 194 – au ajuns la UPU pe 24 decembrie, iar cele mai multe – 281 – s-au prezentat joi, 27 decembrie, notează Agerpres.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă