4.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăBoeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va ajunge la 9,7 miliarde până la sfârșitul anului, depășind pentru prima dată recordul din 2019, de dinainte de pandemie. Creșterea numărului de călători se traduce prin noi comenzi pentru producătorii de avioane, însă recentele probleme de control al calității ale Boeing, evidențiate printr-o serie de incidente, stârnesc îngrijorări atât pentru investitori, cât și pentru companiile aeriene.

În 2023, cei mai mari producători de avioane, Airbus din Europa și Boeing din SUA, au primit comenzi pentru 3775 de aeronave. Majoritatea (61%) dintre acestea (2319) au mers către Airbus și doar 39% (1456) către Boeing. Anul trecut, cele două companii au livrat 1.263 de aeronave, dintre care 58% (735) au fost livrate de Airbus și 42% (528) au ieșit din fabricile Boeing.

În ultima vreme, Boeing a fost în centrul atenției din cauza unei serii de accidente și defecțiuni ale avioanelor sale. Compania a început anul cu un nou incident care a implicat un Boeing 737 Max operat de Alaska Air, aflat în serviciu de doar două luni și care a pierdut o ușă de urgență după șase minute de zbor, ceea ce a dus la decompresie. Toate companiile aeriene care foloseau acest model au fost nevoite să oprească temporar aeronavele la sol pentru a efectua verificări speciale cerute de FAA (Autoritatea Aviatică Federală Americană), ceea ce a condus la perturbări ale programului.

Problemele au continuat cu alte câteva incidente, cum ar fi flăcările care au ieșit din motorul unui Boeing 737-900, raportarea a zeci de răniți la bordul unui Boeing 787 Dreamliner care a suferit o cădere bruscă de altitudine, în timp ce într-un alt caz un Boeing 777 a pierdut un pneu. Potrivit site-ului visual capitalist, în ultimii 10 ani au existat mult mai multe incidente în care a fost implicat mai mult Boeing decât Airbus, atât în SUA cât și deasupra apelor internaționale. Acestea au culminat în 2023, când au avut 137 de incidente în care au fost implicate aeronave civile Boeing și doar 40 în care a fost implicat Airbus. În 2024, până la sfârșitul lunii februarie, au existat 20 de incidente cu aeronave Boeing și doar 4 cu aeronave Airbus.  

Această situație, combinată cu deficiențele de calitate pe scară largă, a sporit îngrijorările cu privire la standardele de fabricație ale Boeing. Acest lucru l-a determinat pe directorul general al Boeing, David Calhoun, să își anunțe decizia de a se retrage până la sfârșitul anului 2024, subliniind necesitatea unui leadership transformator pentru a aborda aceste provocări.

Pentru 2023, divizia de aviație civilă a Boeing a avut venituri de aproape 34 de miliarde de dolari, fiind cel mai mare segment din afacerea Boeing de aproape 78 de miliarde de dolari. Dar există multe obstacole pe care compania trebuie să le depășească. O nouă conducere va trebui să rezolve problemele de producție și să restabilească încrederea pasagerilor, a companiilor aeriene și a investitorilor. De la începutul anului, acțiunile Boeing au pierdut aproape 35% din valoarea lor.  

Între timp, acțiunile unuia dintre principalii operatori de avioane Boeing, Alaska Air Group, au urcat cu peste 16% de la începutul anului, rezultatele raportate în primul trimestru din 2024 fiind mai bune decât așteptările Wall Street. Compania aeriană a primit 162 de milioane de dolari în numerar ca o compensație inițială de la Boeing pentru a face față pagubelor financiare suferite în primul trimestru din cauza incidentului privind zborul 1282 din ianuarie, precum și datorită consemnării la sol a flotelor de aeronave Boeing 737-9 MAX.

Miercuri, Boeing a raportat o pierdere de 355 de milioane de dolari, în condițiile în care veniturile au scăzut cu 8% față de anul trecut, în cadrul unor rezultate trimestriale care au fost ușor mai bune decât așteptările analiștilor. Producătorul de avioane, care a consumat rezerve de numerar de 3,9 miliarde de dolari în timpul trimestrului, a declarat că rezultatele reflectă faptul că a încetinit activitatea fabricilor sale pentru a rezolva problemele de calitate, reducându-și astfel livrările comerciale.

Viitorul Boeing, cel puțin în sectorul aviației civile, nu pare deosebit de luminos în acest moment. Redresarea companiei va trebui să abordeze problemele de control al calității, întârzierile de producție și, cel mai probabil, va consuma o mulțime de resurse financiare în acest proces. Dar compania este prea mare pentru a eșua. Și, în timp ce Airbus este acum favoritul investitorilor, o concurență puternică din partea unui Boeing redresat este o alegere sănătoasă pentru aviația globală.  

_

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi .la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă