Uplift, firma ce a câștigat licitația organizată de TAROM pentru serviciile de catering de la bordul aeronavelor, are de încasat peste 5 milioane de euro de la compania aeriană privată low cost Blue Air.
Într-un drept la replică, după articolul publicat de “România liberă” în care arătam că 1,5 milioane de euro din ajutorul de stat primit de Blue Air au fost folosite pentru a achita o datorie a companiei aeriene private low cost către Uplift (firmă care, potrivit avocatului companiei Blue Air, s-a ocupat de tot ce înseamnă servicii de catering și handling ale transportatorului low cost), firma ce a cîștigat licitația organizată de TAROM pentru servicii de catering la bordul aeronavelor spune că are de încasat de la operatorul low cost 26 milioane de lei (circa 5,2 milioane de euro).
“La acest moment, datoria totală a Blue Air față de UPLIFT pentru serviciile prestate în cursul anului 2022, este de aproximativ 26.000.000 LEI, serviciile contabile ale celor două societăți lucrând pentru a stabili suma exactă datorată, neputând fi vorba de plată la zi a sumelor datorate de Blue Air către UPLIFT”, se arată în dreptul la replică semnat de Marius Puiu, administrator unic al societății UPLIFT AIRPORT SERVICES SRL.
Firma care va gestiona serviciile de catering ale TAROM mai precizează: “Suma de 7.721.516,72 LEI încasată de UPLIFT de la Blue Air, în luna Octombrie 2020, nu reprezintă o plată curentă, ci reprezintă contravaloarea tuturor facturilor neachitate de Blue Air, către UPLIFT, începând cu luna Martie 2020, lună în care au fost instituite primele interdicții de zbor pentru lupta împotriva pandemiei de COVID-19”.
Trecutul Uplift cu Blue Air
În același drept la replică, Uplift susține că, la momentul încasării de la Blue Air a banilor ce proveneau din ajutorul de stat, societatea ce oferă servicii de catering și handling nu era o subsidiară a operatorului aerian low cost.
“Societatea UPLIFT AIRPORT SERVICES S.R.L. („UPLIFT”) nu are și nu avea la data încasării sumei de 7.721.516,72 LEI despre care faceți vorbire în articolul dumneavoastră (n.r. – “Copilul” falimentarei Blue Air, bani din ajutorul de stat și contract cu TAROM – România liberă, 20 septembrie 2022), sumă încasată de la Societatea BLUE AIR AVIATION S.A. (Blue Air), calitatea de subsidiară a Blue Air, nicio parte socială din capitalul UPLIFT nefiind deținută de Blue Air”, mai precizează sursa citată.
Totuși, potrivit informațiilor din presă, Uplift are o strânsă legătură cu Blue Air, încă de la înființare.
Denumită Aerokraft Consult până în 2019, Uplift Airport Services a fost fondată în 2014 de Blue Air Airline Management Solution SRL.
Acum este deținuă de firmele The Garage Food & Fun SRL (deținută de Daniel Pârlici, acționar al Rams Center SRL, firma care a preluat de la patronul Blue Air noua companie aeriană Hello Jet) și Ravenclaw Consult SRL (deținută de Monika Puiu și Marius Mihail Puiu – unul dintre cei patru cumpărători ai companiei Blue Air de la Nelu Iordache, acționar la Blue Air Airline Management Solution SA), scrie Ziare.com.
Potrivit anunțului inițial publicat de TAROM, parteneriatul cu Uplift se va desfășura astfel: “Scopul aplicării procedurii de atribuire îl reprezintă încheierea unui contract de parteneriat pentru vânzarea cu amănuntul a unor produse alimentare și nealimentare la bordul aeronavelor operate de către TAROM, în numele și pe seama partenerului, precum și achiziția unor servicii de catering la bordul aeronavelor și a unor servicii de handling pentru catering. Durata contractului este de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia până la 5 ani, prin acordul părților, începând cu data de 01.01.2023”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!