5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiBiden spune că SUA este „all-in” în viitorul țărilor din Africa

Biden spune că SUA este „all-in” în viitorul țărilor din Africa

Președintele Joe Biden a anunțat miercuri (14 decembrie) un acord care vizează consolidarea legăturilor comerciale dintre Statele Unite(SUA) și Africa, după ani în care continentul a trecut în spatele altor priorități ale SUA.


„Statele Unite sunt „all in” în viitorul Africii”, le-a spus Biden liderilor africani care participă la un summit de trei zile la Washington, potrivit Reuters.

Biden spune că SUA se va implica „all-in” în Africa promovând sprijinul pentru securitatea alimentară și schimbările climatice


Delegații din 49 de țări și din Uniunea Africană, inclusiv 45 de lideri naționali africani, participă la summitul de trei zile, care a început marți și este primul de acest gen din 2014. Washingtonul își va promova, de asemenea, sprijinul pentru securitatea alimentară și schimbările climatice.


„Când Africa reușește, Statele Unite reușesc. Sincer, întreaga lume reușește și ea”, a spus președintele.

Joe Biden face vinovată Rusia de „ încălcarea nerușinată” a principiilor ONU

Preşedintele SUA Joe Biden a acuzat miercuri Rusia de ”încălcarea într-o manieră neruşinată” a principiilor fondatoare ale Cartei Naţiunilor Unite(ONU), în jurul cărora el a cerut tuturor ţărilor, democratice sau nu, să se unească, transmit AFP, Reuters şi Kyodo.

Biden a evocat ”interdicţia clară de apropriere prin forţă a teritoriului unei ţări vecine” şi a adăugat, de la tribuna Adunării Generale a ONU: ”Acest război nimiceşte dreptul Ucrainei de a exista, pur şi simplu”.

În contextul invaziei declanşate de Rusia, stat membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU (la fel ca SUA, Regatul Unit, Franţa şi China), liderul de la Casa Albă a estimat că a sosit timpul pentru reforma acestui organism, adesea paralizat prin recurgerea la dreptul de veto. Astfel, Joe Biden a cerut ”creşterea numărului de membri permanenţi şi nepermanenţi” ai Consiliului de Securitate astfel încât ţări din Africa, America Latină şi Caraibe să fie reprezentate.

El şi-a concentrat acuzele asupra Rusiei, dar a adoptat un ton mai conciliant faţă de marele rival economic, China.

”Permiteţi-mi să fiu foarte direct. Statele Unite nu caută conflictul. Statele Unite nu caută un război rece” cu China, a spus Joe Biden afirmând încă o dată că poziţia ţării sale faţă de Taiwan, un subiect extrem de controversat, nu s-a schimbat.

Joe Biden acuză Rusia de încălcarea principiilor ONU, după ce Putin a amenințat cu utilizarea armei atomice

După ce preşedintele rus a ameninţat cu utilizarea armei atomice, declaraţii ”periculoase” potrivit lui Joe Biden, acesta din urmă a spus: ”Este imposibil să câştigi un război nuclear şi el nu trebuie să aibă loc”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă