10.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalBiden i-a transmis lui Netanyahu că încă mai crede într-un stat palestinian

Biden i-a transmis lui Netanyahu că încă mai crede într-un stat palestinian

Joe Biden „încă mai crede în perspectiva şi posibilitatea” unui stat palestinian, dar „recunoaşte că va fi nevoie de multă muncă pentru a ajunge acolo”, a spus purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby.

Potrivit acestuia, preşedintele american a discutat despre poziţia sa cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în cursul unei conversaţii telefonice de „30 până la 40 de minute”.

A fost prima discuţie între cei doi lideri, a căror relaţie este notoriu dificilă, din 23 decembrie.

Preşedintele american a adus în discuţie, potrivit lui John Kirby, „eforturile în curs pentru a elibera ostaticii” încă deţinuţi în Fâşia Gaza, „responsabilitatea Israelului” de a proteja civilii din acest teritoriu palestinian aflat în război, precum şi „progresele” în problema litigioasă a taxelor colectate de autorităţile israeliene în Cisiordania ocupată, pe care Autoritatea Palestiniană cere să îi fie plătite.

Benjamin Netanyahu a respins joi o cerere recurentă a lui Joe Biden, şi anume coexistenţa, în viitor, a Statului Israel împreună cu un stat palestinian.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă