2 C
București
duminică, 26 ianuarie 2025
AcasăCoronavirusBeijingul permite funcționarea școlilor, iar la Shanghai se proclamă victoria asupra COVID-19

Beijingul permite funcționarea școlilor, iar la Shanghai se proclamă victoria asupra COVID-19

Beijingul a anunţat sâmbătă că va permite funcționarea școlilor primare şi secundare, astfel încât să se reia cursurile cu prezenţă fizică, iar şeful partidului din Shanghai a declarat victoria asupra COVID-19, după ce oraşul a raportat zero cazuri noi pentru prima dată în ultimele două luni, informează Reuters.

Cele două mari oraşe s-au numărat printre zonele din China care au pus în aplicare restricţii pentru a opri răspândirea valului Omicron în perioada martie-mai, Shanghaiul a impus o închidere a oraşului timp de două luni, care a fost ridicată la 1 iunie.

Eforturile fac parte din politica autorităţilor chineze „zero-Covid”, care vizează eradicarea tuturor focarelor, conform Ziarul Financiar.

Beijingul permite funcționarea școlilor, iar la Shanghai se declară victoria asupra COVID după ce situația pandemică se înrăutățise

La începutul lunii mai, Beijingul şi-a închis şcolile şi a cerut elevilor să treacă la învăţământul online, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID transmise la nivel local.

Elevii din ultimul an de gimnaziu şi de liceu au fost autorizaţi să se întoarcă în sălile de clasă începând cu 2 iunie.

Sâmbătă, având în vedere că numărul de cazuri a scăzut în ultimele zile, comisia de educaţie a capitalei a anunţat că toţi elevii din şcolile primare şi secundare se pot întoarce la cursuri începând de luni. Grădiniţele vor fi redeschise din 4 iulie.

De asemenea, Shanghai nu a raportat niciun nou caz vineri, pentru prima dată după 23 februarie.

Şeful Partidului Comunist din Shanghai, Li Qiang, a declarat sâmbătă că autorităţile au „câştigat războiul” împotriva Covid şi a spus că deciziile de prevenire a epidemiei luate de Beijing au fost „complet corecte”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Elon Musk și-a declarat susținerea față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD)

Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat sâmbătă, prin videoconferință, sprijinul față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting...

Elon Musk și-a declarat susținerea față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD)

Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat sâmbătă, prin videoconferință, sprijinul față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting...

Anchete în desfășurare privind anularea alegerilor prezidențiale și posibile interferențe în procesul electoral

Ministrul Justiției a afirmat că au fost semnalate atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice pentru sistemul electoral, iar aceste aspecte sunt investigate de structuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă