5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiBăncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a trecut la sancționarea grupului italian UniCredit, mai exact un tribunal din Rusia a ordonat punerea sub sechestru a activelor, conturilor, proprietăţilor imobiliare şi acţiunilor UniCredit din companiile subsidiare, ca parte a acţiunii în instanţă care implică banca italiană, conform actelor judiciare.

Decizia Curţii de arbitraj din Sankt Petersburg acoperă titluri de valoare, proprietăţilor imobiliare şi conturi aparţinând UniCredit, precum şi 100% din acţiunile UniCredit Leasing şi UniCredit Garant, evaluate la 462,7 milioane de euro.

UniCredit a fost unul dintre garanţii din contractul pentru construirea cu grupul german Linde a unei instalaţii de procesare a gazelor, contract care a fost reziliat în urma sancţiunilor occidentale.

Luna trecută, subsidiara rusă a companiei italiene Ariston a fost plasată temporar sub conducerea unei entităţi a grupului rus Gazprom, conform unui decret semnat de preşedintele Vladimir Putin.

Sursele au declarat că la reuniunea de luni, convocată de ministrul de Externe Antonio Tajani, va fi analizată acţiunea în justiţie contra Unicredit şi situaţia dificilă cu care se confruntă alte companii italiene cu operaţiuni în Rusia.

Activele și conturile Deutsche Bank și Commerzbank din Rusia, confiscate 

Tribunalul de arbitraj din Sankt Petersburg a dispus confiscarea a până la 238,6 milioane de euro (259 milioane de dolari) în titluri de valoare, bunuri imobiliare și conturi bancare ale Deutsche Bank, ale filialei sale din Rusia și ale centrului său tehnologic.

„Va trebui să vedem cum va fi pusă în aplicare această cerere de către instanțele rusești și să evaluăm impactul operațional imediat în Rusia”, a declarat banca ca răspuns la această decizie.

Deutsche Bank a precizat că se consideră pe deplin protejată în cadrul unui acord de compensare existent.

De asemenea, instanța a confiscat active ale Commerzbank în valoare de 93,7 milioane de euro (101,85 milioane de dolari), precum și titluri de valoare și clădirea băncii din centrul Moscovei.

Raiffeisen Bank International, deocamdată avertizată de Statele Unite

Raiffeisen Bank International a fost avertizată în scris de Trezoreria SUA că accesul său la sistemul financiar american ar putea fi restricţionat din cauza afacerilor sale cu Rusia, potrivit Reuters.

Secretarul adjunct al Trezoreriei, Wally Adeyemo, a trimis o scrisoare către RBI, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la prezenţa RBI în Rusia, precum şi la o afacere de 1,5 miliarde de dolari cu un magnat rus sancţionat, afacere la care banca a renunţat între timp.

În timp ce afacerea legată de Oleg Deripaska a fost abandonată de Raiffeisen la câteva zile după sosirea scrisorii, sursa a declarat că preocupările Trezoreriei SUA cu privire la afacerile băncii austriece în Rusia rămân cât se poate de proeminente.

Avertismentul reprezintă cel mai puternic semnal adresat de SUA celei mai mari bănci occidentale din Rusia, urmând o lungă perioadă de presiuni exercitatea din partea Washingtonului, care analizează de mai bine de un an afacerile RBI cu Moscova.

Băncile se confruntă cu provocări fără precedent

Băncile se confruntă cu provocări fără precedent în asigurarea respectării sancțiunilor impuse Rusiei de la invazia Ucrainei din februarie 2022, au declarat bancherii și consilierii în cadrul reuniunii anuale a Băncii Europene pentru Reconstrucție (BERD) de la Erevan.

„Față de acum nouă sau zece ani, regimurile de sancțiuni introduse în ultimii doi ani și jumătate erau atât de complexe și veneau cu o viteză atât de mare încât nu doar băncilor comerciale le era greu să țină pasul, ci și obișnuiților. În multe cazuri, autoritățile de reglementare nu au fost pe deplin aliniate”, a declarat Elitza Kavrakova, șeful grupului de clienți instituționali la Raiffeisen Bank International AG.

William Rich, șeful de conformitate la Citi Bank, a fost de acord că „viteza și amploarea schimbărilor care au avut loc în ultimii doi ani sunt cu adevărat fără precedent”.

„Înainte de programele de sancțiuni pentru Rusia, am avut sancțiunile Iranului. Programele de sancțiuni ale Rusiei astăzi sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât cele pentru Iran. Programul Iranului a durat aproximativ un deceniu pentru a fi pus în aplicare; pentru Rusia 98% a fost în ultimii doi ani, așa că vorbim despre o scară foarte diferită a ratei de schimbare”, a adăugat Rich.

El a mai subliniat că natura țintelor programelor de sancțiuni ale Rusiei exacerbează situația.

„Pentru Iran, Coreea de Nord, Siria – unele dintre celelalte programe mari – tipurile de ținte nu erau corporații multinaționale, nu erau bănci cu amprentă globală mare; cu Rusia sunt, așa că avem tot felul de riscuri și conflicte care apar în locuri în care nu le-am mai avut până acum.”

Situația se complică și mai mult de diferențele dintre regimurile de sancțiuni.

„La nivelul G7 există multă consecvență în răspunsul politic la invazia Ucrainei de către Rusia, cu toate acestea, în programele de sancțiuni, predominant ale SUA, UE și Regatul Unit, există o cantitate destul de mare de divergență în ceea ce este restricționat și ceea ce este exceptat de la restricții care”, a spus Rich. „Acest lucru face viața destul de dificilă pentru bănci precum Citi, care operează în toate aceste jurisdicții”

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Răzvan Burleanu, despre Dan Șucu: „Contribuie la schimbarea percepţiei despre ţara noastră”

Dan Șucu, principalul acționar al clubului Rapid București, a devenit acționar majoritar al clubului italian Genoa CFC, marcând o premieră pentru România prin integrarea...

Cum pot ajuta rapoartele economice locale afacerile tale?

Rapoartele economice pe localități, precum cele oferite de platforma Listafirme.ro, sunt instrumente esențiale pentru orice antreprenor, investitor sau manager care dorește să înțeleagă mai...

Viktor Orban a afirmat că maghiarii au avut de mult timp interesul ca România să adere la Schengen – VIDEO

Viktor Orban, premierul Ungariei, a declarat vineri că țara sa a susținut întotdeauna integrarea României în Spațiul Schengen. https://www.youtube.com/watch?v=My1d1PIPGiI Viktor Orban a sosit în România Poziția...
Ultima oră
Pe aceeași temă