18.9 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBanca Europeană de Investiţii ar putea începe finanţarea proiectelor din domeniul apărării

Banca Europeană de Investiţii ar putea începe finanţarea proiectelor din domeniul apărării

Comisia Europeană a cerut marţi Băncii Europene de Investiţii (BEI) să-şi schimbe anul acesta politica pentru a finanţa proiecte de apărare, în condiţiile în care Europa caută să-şi majoreze urgent producţia în acest domeniu, pentru a se pregăti de o potenţială agresiune rusească, transmite Reuters.

În prezent, cheltuielile militare şi de apărare sunt excluse explicit din lista de activităţi care pot fi finanţate de BEI, instituţie care este deţinută de cele 27 de guverne UE.

“Comisia Europeană invită organismele de conducere ale grupului BEI să adapteze excluderile legate de apărare din politicile de creditare ale băncii. Acesta va permite BEI să sprijine producţia de echipamente militare şi, la nivel mai general, industria europeană de apărare”, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Cu bilanţ total de 544,6 miliarde de euro (590,78 miliarde de dolari), BEI este cea mai mare instituţie financiară multilaterală din lume în funcţie de active, cu împrumuturi acordate şi promise de 562 miliarde de euro în 2022, faţă de cele 171 miliarde de dolari ale Băncii Mondiale. Este un jucător cheie în finanţarea tranziţiei ambiţioase a Europei către zero emisii de dioxid de carbon şi o economie mai digitalizată, dar nu poate finanţa producţia de arme sau infrastructură pentru scopuri militare.

“Modificarea politicilor de creditare, în special ale grupului BEI, este prin urmare necesară şi este o prioritate de vârf pentru ca sectorul apărării să aibă acces la finanţare şi să beneficieze de instrumentele financiare ale UE. O astfel de modificare va avea de asemenea efecte pozitive “în cascadă”, ţinând cont de semnalul pozitiv semnificativ către pieţele financiare şi băncile private”, a precizat Comisia Europeană.

Marţi, Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant au prezentat prima strategie industrială europeană în domeniul apărării la nivelul UE şi au propus un set ambiţios de noi acţiuni pentru a sprijini competitivitatea şi pregătirea industriei de apărare.

Strategia industrială europeană în domeniul apărării (EDIS) stabileşte o viziune clară, pe termen lung, pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării în Uniunea Europeană. Ca prim mijloc imediat şi central de punere în aplicare a strategiei, Comisia Europeană prezintă astăzi o propunere legislativă pentru un program european pentru industria de apărare (EDIP) şi un cadru de măsuri pentru a asigura disponibilitatea şi furnizarea în timp util a produselor din domeniul apărării.

Strategia stabileşte indicatori, cu scopul de a măsura progresele înregistrate de statele membre în direcţia pregătirii industriale. Statele membre sunt invitate să achiziţioneze cel puţin 40% din echipamentele de apărare în mod colaborativ până în 2030, să se asigure că, până la acel moment, valoarea comerţului în domeniul apărării în interiorul UE reprezintă cel puţin 35% din valoarea pieţei UE a apărării, să realizeze progrese constante în direcţia achiziţionării a cel puţin 50% din bugetul lor de achiziţii publice în domeniul apărării în cadrul UE până în 2030 şi a 60% până în 2035.

Programul pentru industria europeană de apărare (EDIP) este noua iniţiativă legislativă care va face legătura de la măsuri de urgenţă pe termen scurt, adoptate în 2023 şi încheiate în 2025, la o abordare mai structurală şi pe termen mai lung pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării. Acest lucru va asigura continuitatea sprijinului pentru baza industrială şi tehnologică de apărare europeană, pentru a însoţi adaptarea rapidă a acesteia la noua realitate.

Programul EDIP include atât aspecte financiare, cât şi aspecte de reglementare. EDIP va mobiliza 1,5 miliarde de euro din bugetul UE în perioada 2025-2027, pentru a spori în continuare competitivitatea EDTIB. Sprijinul financiar acordat de EDIP va extinde în special logica de intervenţie a EDIRPA (sprijin financiar de la bugetul UE pentru a compensa complexitatea cooperării dintre statele membre în faza de achiziţii publice) şi ASAP (sprijin financiar pentru industriile de apărare care îşi sporesc capacitatea de producţie), pentru a încuraja în continuare investiţiile EDTIB. EDIP va sprijini, de asemenea, industrializarea produselor care decurg din acţiunile de cooperare în domeniul cercetării &dezvoltării, sprijinite de Fondul european de apărare.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

CFR Cluj – Sepsi OSK 2-1! Muhar, omul providențial al ardelenilor

CFR Cluj a învins-o in extremis pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci din etapa cu numărul...

Nu se mai găsesc saci în sectorul 1! Armand și Tudorache își fac mâna pentru alegeri

Ilustrație: Marian Avramescu Un fenomen extrem de rar pe raza sectorului 1 din Capitală, de aproximativ trei ani și jumătate, a început să fie...

Guvernul începe să strângă cureaua. Majorările salariale și ale pensiilor, greu de îndeplinit

Guvernul a promis majorări de salarii și pensii, iar acum ministrul finanțelor, Marcel Boloș, trage un semnal de alarmă că nu mai sunt bani...
Ultima oră
Pe aceeași temă