Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii şi viscol valabilă până duminică seara în zona montană şi submontană a Olteniei şi Munteniei şi în Carpaţii Meridionali.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 ianuarie, ora 18:00 – 22 ianuarie, ora 20:00, în zona montană şi submontană a Olteniei şi Munteniei, se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 25…40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m mixte.
La altitudini mai mari de 1700 m, în Carpaţii Meridionali va ninge, vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 80…90 km/h) şi vizibilitate scăzută.
Judeţele marcate parţial cu Cod galben sunt Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Harghita, Vâlcea, Sibiu, Alba, Argeş, Braşov, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!