8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportFotbalAutocarul lui Real Madrid a fost implicat într-un accident pe o autostradă...

Autocarul lui Real Madrid a fost implicat într-un accident pe o autostradă în Germania

Autocarul echipei Real Madrid a fost implicat luni, într-un accident pe autostradă. Echipa se afla în drum spre meciul cu RB Leipzig din Liga Campionilor. Autocarul a suferit pagube minime, niciunul din ocupanții săi nefiind afectat.

Echipa lui Carlo Ancelotti se îndrepta spre Germania pentru meciul din optimile de finală de marți seară, dar, potrivit ziarului german Bild, a fost implicată într-o coliziune cu o Toyota albă pe A4, între Eichelborn și Hora, conform ziarulprofit.ro.

Raportul spune că autobuzul madrilenilor a suferit pagube minime și, după o scurtă oprire pentru a verifica dacă toată lumea este bine, și-au continuat călătoria. Cu toate acestea, pagubele produse de Toyota sunt estimate la peste 2.500 de lire sterline (3.160 de dolari).

O sursă din cadrul clubului a declarat pentru postul spaniol MARCA: „Un fan care filma autobuzul în mașina sa a fost distras, a pierdut controlul asupra volanului și a ricoșat. Noi nu am observat asta. Oamenii care au venit în autobuzele din spatele nostru au văzut”.

Vedetele lui Real Madrid ar fi fost la bordul autocarului, împreună cu personalul tehnic, înainte de a ajunge la hotelul echipei din Leipzig, luni, la ora 15:00. Jude Bellingham, însă, nu a fost prezent și este de așteptat să rateze meciul din cauza unei entorse la gleznă.

Real Madrid a aterizat luni dimineață la Erfurt, în Germania, înainte de a parcurge 150 de kilometri până la destinație. Bild relatează că șoferul autoturismului schimba benzile și nu a văzut autocarul, înainte ca una dintre oglinzile exterioare să fie spartă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă