19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalAustria: Raiffeisen Bank International investigată (RBI) pentru deficienţe privind combaterea spălării banilor

Austria: Raiffeisen Bank International investigată (RBI) pentru deficienţe privind combaterea spălării banilor

Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare din Austria (FMA) investighează Raiffeisen Bank International (RBI) pentru deficienţe privind combaterea spălării banilor, a anunţat joi grupul bancar austriac, transmite Reuters, preluat de agerpres.ro.

Investigaţia se concentrează pe aşa numitele reguli de “cunoaştere a clientului”, menite să prevină spălarea banilor.

Anunţul vine într-un moment în care RBI, cea mai mare bancă occidentală prezentă în Rusia, este de asemenea investigată de Biroul de control al activelor străine al Departamentului Trezoreriei SUA (OFAC). Grupul bancar austriac a primit o solicitare de la OFAC pentru “a clarifica operaţiunile cu plăţi şi procesele aferente menţinute de RBI în contextul recentelor evoluţii legate de Rusia şi Ucraina”.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că ancheta din Austria vizează plăţi care implică Rusia şi datele publicate de International Consortium of Investigative Journalists (o reţea globală independentă de jurnalişti de investigaţie) în cadrul proiectului intitulat “Cyprus Confidential”.

Un purtător de cuvânt al RBI a precizat că banca a fost informată în ianuarie de constatările FMA şi va face apel la orice sancţiune, deşi încă nu a fost pronunţată niciuna. “Ancheta vizează plăţile vechi, până în 2020”, a precizat purtătorul de cuvânt al RBI.

Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare din Austria examinează plăţi care implică trei clienţi, procesate între 2017 şi 2020, ancheta putând duce la amenzi, a precizat RBI.

Banca a precizat că FMA crede că “nu şi-a îndeplinit complet obligaţiile sale administrative”.

Tentative de înșelăciune în numele Raiffeisen Bank

În ultima perioadă, mulți clienți ai Raiffeisen Bank au primit mesaje false, în numele instituției bancare, prin intermediul poștei electronice, prin care s-a încercat sustragerea de date personale sau chiar fraude financiare.

Un client Raiffeisen Bank ne-a arătat cum a primit pe e-mail-ul personal un mesaj suspect semnat în numele departamentului de relații clienți al instituției bancare.

Corpul mesajului era însoțit și de sigla băncii.

Clientul instituției bancare ne-a arătat că a primit mai multe astfel de mesaje.

Ultimul e-mail fals în numele Raiffeisen Bank cuprindea și un termen folosit eronat în contextul mesajului, “vinificare”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat referendumul pentru integrarea în UE. Referendumul va permite modificarea Constituției

Curtea Constituțională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru organizarea referendumului în care cetățenii Republicii Moldova urmează să-și exprime opțiunea cu privire la...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă