Horaţiu Moldovan (26 ani), portarul naţionalei de fotbal a României, a semnat un contract pe o perioadă de trei sezoane şi jumătate cu clubul spaniol Atletico Madrid, a anunţat gruparea iberică, astăzi, pe site-ul său oficial.
Moldovan, născut pe 20 ianuarie 1998, la Cluj-Napoca, a jucat în acest sezon în toate cele 22 de partide ale echipei Rapid în Superliga României, iar în zece dintre acestea nu a primit gol.
Atletico a achitat clauza de reziliere a portarului, în valoare de 800.000 de euro.
Internaţionalul român a efectuat vizita medicală la Hospital Universitario Vithas Madrid Arturo Soria, iar apoi a semnat contractul cu clubul ”rojiblanco” la sediul de la stadionul Metropolitano.
Moldovan a făcut junioratul la CFR Cluj, iar ca senior a jucat în cariera sa de până acum pentru formaţiile FC Hermannstadt, Energeticianul, Ripensia Timişoara, UTA şi FC Rapid.
De la transferul la Rapid din ianuarie 2021, portarul a evoluat pentru gruparea giuleşteană în 113 partide în Liga a II-a, Liga I şi Cupa României.
Moldovan a debutat la echipa naţională în 17 noiembrie 2022, într-un amical cu Slovenia, pierdut de România cu 1-2, în care în poarta adversă se afla chiar Jan Oblak, cel care îi va fi coleg la Atletico Madrid. Horaţiu Moldovan este în prezent titularul primei reprezentative, primind 6 goluri în cele 9 meciuri în care a îmbrăcat tricoul naţionalei.
Moldovan va fi al treilea jucător român care evoluează la Atletico Madrid, după regretatul Daniel Claudiu Prodan (1996/97, 1997/98), care a disputat 44 de partide oficiale pentru madrileni, şi după Cosmin Marius Contra, care a jucat între 2002 şi 2005 (a fost împrumutat un sezon la West Bromwich Albion), adunând 41 de meciuri.
Rapidul i-a găsit deja înlocuitor lui Horațiu Moldovan.
Gruparea din Giulești l-a transferat pe portarul campioanei în exercițiu, Farul Constanța, Marian Aioani.
Aioani a mai evoluat în primul eșalon fotbalistic al României pentru Chindia Târgoviște, formație cu care a promovat din Liga a II-a.
Rapidul a anunțat official transferal lui Marian Aioani.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!