4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialASR Prințul Edward al Marii Britanii a premiat câțiva tineri fotbaliști de...

ASR Prințul Edward al Marii Britanii a premiat câțiva tineri fotbaliști de la Academia de fotbal „Viitorul” din Cluj-Napoca

ASR Prințul Edward, conte de Wessex şi Forfar, în calitatea sa de preşedinte al Fundaţiei The Duke of Edinburgh International Award, i-a premiat, joi, pe câţiva tineri fotbaliști de la Academia de fotbal ‘Viitorul’ din Cluj-Napoca, a asistat şi a participat la un antrenament al lor, a vorbit cu ei şi chiar a executat o lovitură de la 11 metri, înscriind gol.


„Suntem foarte fericiţi, foarte onoraţi să găzduim astăzi această vizită. Suntem, de asemenea, foarte mândri că suntem singura academie de fotbal din România care livrează acest program. Această vizită este o confirmare a muncii depuse şi a profesionalismului întregului staff al Academiei de fotbal Viitorul Cluj. (…) În cadrul programului The Duke of Edinburgh International Award, sportivii noştri îşi dezvoltă abilităţi, îşi descoperă aptitudini, sunt supuşi unor provocări, învaţă ce înseamnă voluntariatul, ce înseamnă munca în folosul comunităţii şi învaţă să-şi definească nişte obiective. Ne dorim ca aceşti tineri să aibă alternative la cariera sportivă”, a declarat directorul de dezvoltare al Academiei de fotbal ‘Viitorul’ Cluj, Andra Zăvăleanu.


Aceasta a mai spus că în programul The Duke of Edinburgh International Award sunt 100 de tineri de la academia de fotbal clujeană, dintre care 25 au finalizat nivelul de bronz şi au primit certificatele din partea Prinţului Edward, relatează agerpres.ro.

ASR Prințul Edward a premiat câțiva tineri fotbaliști de la Academia „Viitorul” Cluj unde se antrenează în jur de 400 de copii cu vârste între 5 și 20 de ani


Academia de fotbal ‘Viitorul’ Cluj are în total 400 de copii între 5-20 de ani.


„A fost o onoare pentru noi să întâlnim nişte oameni aşa de importanţi precum Alteţa Sa Regală. (…) Mi-a plăcut foarte mult discuţia cu Alteţa Sa, am discutat puţin pe marginea programului, a fost o interacţiune frumoasă, mai ales cu penalty-urile”, a declarat Traian Cipătaru, unul dintre tinerii fotbalişti premiaţi.


Lideri internaţionali, printre care şi Prinţul Edward, fratele Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, participă, la Cluj, la Forumul Fundaţiei The Duke of Edinburgh’s International Award.
Forumul global 2022 a început marţi, cu ceremonia de deschidere, la care au luat parte Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, şi ASR Principele Radu al României, ASR Principele Edward, contele de Wessex şi Forfar, în calitatea sa de preşedinte al Fundaţiei The Duke of Edinburgh International Award, ASR Principele Guillaume de Luxemburg, Rt. Onorabilul Lord Boateng, administrator internaţional şi preşedinte al Consiliului Internaţional al Programului Award.


Este pentru prima dată când Forumul global are loc în afara unei ţări din Commonwealth.
The Duke of Edinburgh International Award este un proiect al răposatului Duce de Edinburgh, soţul reginei Elisabeta a II-a, implementat în România cu ajutorul consulului onorific la Cluj al Marii Britanii, Shajjad Rizvi, şi patronat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...

Vreme rece și precipitații în toată țara de Crăciun: ploi și ninsori în prognoza ANM

Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu ploi și lapoviță în mare parte din țară, iar, începând de duminică seară, temperaturile vor scădea brusc. La...
Ultima oră
Pe aceeași temă