6 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalArmata libaneză își repoziționează trupele în sudul țării

Armata libaneză își repoziționează trupele în sudul țării

Armata libaneză îşi repoziţionează trupele în sudul ţării, a declarat pentru AFP un responsabil militar libanez, într-un moment în care Israelul a stabilit o „zonă militară închisă” în localităţile de frontieră.

Armata libaneză „îşi repoziţionează şi îşi regrupează forţele” la frontiera de sud, a spus acest militar sub acoperirea anonimatului, pe fondul speculaţiilor privind o posibilă ofensivă terestră militară israeliană împotriva Hezbollahului libanez.

Canalul local Al-Manar, afiliat Hezbollah, a anunţat „tiruri sioniste de artilerie” în apropierea satelor frontaliere Wazzani, Valea Khiam, Alma Al-Chaab şi Naqoura, în timp ce agenţia naţională libaneză ANI a raportat „importante tiruri de artilerie împotriva Wazzani”.

Aceste sate sunt în faţa localităţilor israeliene declarate „zonă militare închisă” de armata israeliană, la câteva ore după ce ministrul israelian al apărării dăduse de înţeles că ar putea fi lansate operaţiuni terestre împotriva Hezbollah.

Washington: Israelul desfășoară „acum” operaţiuni terestre „limitate” împotriva Hezbollah

La Washington, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, a făcut cunoscut în cursul după-amiezii că Israelul desfăşoară „acum” operaţiuni terestre „limitate” ce vizează Hezbollahul în sudul Libanului, după ce iniţial nu era clar dacă aceste operaţiuni sunt în curs sau în stadiu de planificare. „Ei ne-au informat că desfăşoară acum ceea ce ei spun că sunt operaţiuni limitate ce vizează infrastructuri ale Hezbollah lângă frontieră”, a declarat Miller.

La începutul lunii, Israelul a lansat un val de atacuri aeriene mortale asupra bastioanelor Hezbollah din Liban.

Hezbollah a început să tragă cu rachete înspre nordul Israelului pe 8 octombrie, spunând că acţionează astfel în sprijinul aliatului său Hamas, o mişcare islamistă palestiniană aflată în război împotriva Israelului în Fâşia Gaza din 7 octombrie, ziua atacului său fără precedent asupra teritoriului israelian.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Scutirea de impozit pe câștigurile crypto în România ar putea aduce la lumină sute de milioane de euro

Investitorii în criptomonede din România ar putea declara câștiguri de câteva sute de milioane de euro, grație excepției fiscale adoptate recent, care elimină impozitul...

Pensiile cresc din ianuarie 2025: Pensia minimă garantată ajunge la 1.415 lei

Valoarea Punctului de Referință (VPR) pentru calculul pensiilor va crește de la 81 de lei la 91 de lei, marcând o majorare de 12,1%,...

Curtea Penală Internațională emite mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis joi mandate de arestare pentru premierul Benjamin Netanyahu și fostul ministru al apărării Yoav Gallant, a anunțat Jerusalem...
Ultima oră
Pe aceeași temă