Armata israeliană a declarat luni că a eliminat peste 500 de luptători Hamas în oraşul Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde la începutul lunii mai lansase o operaţiune militară criticată pe scară largă de comunitatea internaţională, potrivit timesofisrael.com.
Drept urmare, două din cele patru batalioane Hamas din oraş au fost practic desfiinţate, în timp ce celelalte două sunt „la un nivel operaţional scăzut”, potrivit forţelor armate.
În timpul operaţiunilor în sudul enclavei, soldaţii israelieni au distrus „zeci de guri de tuneluri şi două tuneluri cu o lungime de peste un kilometru”, pe lângă faptul că au identificat 230 de guri de tuneluri şi aproximativ 20 de kilometri de pasaje subterane, a precizat armata într-un comunicat.
Multe dintre aceste intrări în tuneluri erau situate în aşa-numitul ‘Coridor Philadelphia’, care se întinde de-a lungul graniţei cu Egiptul şi care a fost preluat sub control de forţele israeliene la sfârşitul lunii mai. Potrivit Israelului, Hamas a folosit aceste intrări pentru a aduce arme în Fâşia Gaza.
Potrivit presei israeliene de luni, armata estimează că, în termen de două săptămâni, va deţine controlul asupra întregului Rafah, de unde au fugit peste un milion de civili, cei mai mulţi dintre ei venind aici din alte părţi ale Fâşiei Gaza din cauza luptelor.
Operaţiunea militară israeliană în sudul enclavei a dus, de asemenea, la închiderea punctului de control de la frontiera cu Egiptul, prin care trecea o mare parte din ajutorul umanitar.
Luni, Hamas a afirmat că forţele israeliene ar fi dat foc părţii palestiniene a punctului de trecere pentru a face imposibilă utilizarea acestuia, ceea ce, potrivit grupării, ar constitui „crimă de război”, conform agenţiei de presă citate.
Liderii din SUA, Germania, Marea Britanie și România îndeamnă Israelul și Hamas să accepte armistițiul din Fâșia Gaza
Casa Albă a emis o declarație în numele unui număr de națiuni care solicită Hamas să accepte un acord cu încetarea focului și eliberarea ostaticilor, relatează The Guardian, potrivit g4media.ro.
„În calitate de lideri ai unor țări profund îngrijorate de ostaticii deținuți de Hamas în Gaza, inclusiv mulți dintre cetățenii noștri, susținem pe deplin mișcarea către un acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor, așa cum a fost prezentat de președintele Biden la 31 mai 2024. Nu mai avem timp de pierdut. Facem apel la Hamas să încheie acest acord, pe care Israelul este pregătit să îl urmeze, și să înceapă procesul de eliberare a cetățenilor noștri.
Observăm că acest acord ar duce la o încetare imediată a focului și la reabilitarea Gaza, împreună cu garanții de securitate pentru israelieni și palestinieni și oportunități pentru o pace pe termen lung mai durabilă și o soluție cu două state. În acest moment decisiv, facem apel la liderii Israelului, precum și la liderii Hamas, să facă orice compromisuri finale necesare pentru a încheia acest acord și pentru a aduce ușurare familiilor ostaticilor noștri, precum și celor din ambele părți ale acestui conflict teribil, inclusiv populațiilor civile. Este timpul ca războiul să ia sfârșit, iar acest acord este punctul de plecare necesar”, se arată în declarație.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!