21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSănătateAproape 90.000 de români cu infecții respiratorii acute, în ultima săptămână

Aproape 90.000 de români cu infecții respiratorii acute, în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunță că în perioada 27 martie – 2 aprilie în România au fost raportate un număr de 88.981 de cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii.

Potrivit INSP, s-au înregistrat cu 14,3% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna precedentă.

„Variaţia în plus faţă de media calculată de 66.823 cazuri din aceleaşi săptămâni din 5 sezoane pre-pandemice (2015-2019) a fost de 33,2%. Numărul de cazuri înregistrat în aceeaşi săptămână a ultimului sezon epidemic (2019-2020) a fost de 40.951”, a precizat INSP.

În perioada 27 martie – 2 aprilie, au fost raportate 1.723 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 1.984 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă.

Cele mai multe cazuri de gripă clinică au fost raportate în Bucureşti (486) şi în judeţele Prahova (189), Cluj (167) şi Timiş (114), în restul judeţelor numărul de cazuri fiind mai mic de 100.

În acelaşi interval, au fost înregistrate 90 cazuri de gripă confirmate de laborator (6 cu virus AH1, 1 cu AH3, 28 cu virus gripal A nesubtipat şi 55 cu virus gripal B).

Conform INSP, 95 decese confirmate cu virus gripal, dintre care: 59 cu virus gripal tip A H1 (din care o co-infecţie cu SARS-CoV-2 şi VRS şi o co-infecţie cu VRS), 13 cu virus gripal tip A H3 (din care 2 co-infecţii cu SARS-CoV-2), 22 cu virus gripal tip A, nesubtipat (din care 4 co-infecţii cu SARS-CoV-2), unul cu virus gripal tip B.

Până la data de 2 aprilie, au fost vaccinate antigripal 1.483.583 persoane din grupele la risc, cu ser distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă