6.5 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăPoliticăApelul prof. Sorin Ilieșiu pentru recunoașterea internațională a genocidului antiromânesc înfăptuit de...

Apelul prof. Sorin Ilieșiu pentru recunoașterea internațională a genocidului antiromânesc înfăptuit de Ungaria în Transilvania de Nord, între anii 1940-1944

În contextul comemorării crimelor comise de Armata de ocupație maghiară, din toamna anului 1940, la Ip, Treznea și Ciumărna, dar mai ales a masacrulului de la Treznea, din ziua de 9 septembrie 1940, când au fost uciși 87 de români, dintre care mulți copii, profesorul Sorin Ilieșiu, fost senator român, a lansat un apel internațional, adresat marillor lideri mondiali, să recunoască genocidului antiromânesc înfăptuit de Ungaria în Transilvania de Nord, între anii 1940-1944.
În septembrie 1940, după semnarea Pactului Ribbentrop – Molotov și apariția Dictatului de la Viena, prin care Regatul român pierdea partea de nord a Ardealului, Basarabia și Bucovina de Nord, armata maghiară de ocupație a comis mai multe crime, în sate din judeţul Sălaj – mai cunoscute fiind Ip, Treznea şi Ciumărna. În aceste comunități, au fost atunci ucişi sau răniţi peste 260 de români. Masacrul de la Trăznea, din 9 septembrie, a fost urmat şi de altele ale căror victime au fost ţărani adulţi şi copii, iar multe case de români au fost lovite cu grenade sau incendiate. Atunci când o delegaţie română s-a plâns primului ministru Teleki Pál despre cele întâmplate, el a răspuns cu cinism: „Nu se poate nuntă fără înjunghiere.”

citește și: Suntem tot mai puțini sclavi pe plantație!

“În contextul în care Germania a recunoscut recent genocidul făcut în Namibia (1904-1908) iar președintele SUA Joe Biden a recunoscut genocidul antiarmenesc făcut de Turcia (1915-1916), vă solicităm să recunoașteți genocidul antiromânesc înfăptuit de Ungaria în Transilvania de Nord între anii 1940-1944. În această perioadă Ungaria a comis în Transilvania de Nord și un genocid antievreiesc (în versiunea integrală a acestui apel, publicată în 30 august 2023, am dat numeroase exemple din ambele genocide, preluate din studii documentate științific),” scrie profesorul Sorin Ilieșiu.
Genocidul antiromânesc, unul dintre cele mai bestiale din istorie, e necunoscut și nerecunoscut, mai zice domnia sa.

Scurt metraj istoric

Foto: Arhivă

Profesorul de regie și film face un scurt-metraj al evenimentelor istorice, prezentând liderilor mondiali câteva exemple de mon¬struozitate extremă: români masacrați în masă, schingiuiți, mutilați; li s-au sfărâmat dinții și li s-au zdrobit oasele cu ciomege; li s-au smuls unghiile; li s-au smuls părul, barba sau mustățile, cu carne cu tot; li s-au tăiat urechile, li s-au scos ochii cu baionetele, li s-au tăiat buzele sau li s-a smuls limba din gură ca să nu mai vorbească românește; li s-a turnat petrol în cap și li s-a dat foc; erau obligați să-și bea sîngele ce le curgea din răni, să mănânce fecale și să bea urină; multor românce gravide le-a fost spintecat pântecele cu baioneta pentru a fi scoși copiii nenăscuți care erau apoi ciopârțiți sau zdrobiți până mureau; tot cu baioneta erau uciși și copiii din legăn; unor fete li s-au tăiat sânii după ce au fost violate, în final fiind ucise.
“Totodată, zeci de mii de români au fost duși în lagăre de muncă forțată în Ungaria și Germania, pentru a fi exterminați; 500.000 de români au fost expulzați sau refugiați.


Conform americanului Milton G. Lehrer, doctor în Drept Internaţional la Universitatea din Paris, „cea mai oribilă crimă a fost comisă în jud. Cluj … în comuna Huedin, la 10 sept. 1940, asupra protopopului ortodox Aurel Munteanu care a murit în cele mai groaznice chinuri. Cităm din broşura Les assassinats: „Un ofiţer ungur l-a arestat în stradă pe când el se ducea la o înmormântare şi, împreună cu o bandă de asasini, l-a torturat în chipul cel mai bestial timp de patru ore. Cu o răbdare şi o perversitate diabolică… /…/. Apoi i-a fost smulsă, după acelaşi rit sadic, venerabila sa barbă de preot creştin, cu bucăţi de carne, smulgându-i în acelaşi timp părul de pe cap cu piele cu tot. /…/ Călăii i-au sucit mâinile până i-au rupt oasele. /…/ Culmea bestialităţii a fost atinsă de asasinul Budai János Gyepu care de mai multe ori i-a vârât un băţ în gură cu asemenea forţă încât băţul i-a ieşit prin ceafă…”. — Milton G. Lehrer — „Ardealul, pământ românesc (Problema Ardealului văzută de un american)”, București, 1944, capitolul «Ocupaţia maghiară în Ardealul de Nord — Teroarea — „Apărătorii creștinismului”, dărâmători de biserici — Vinovații», pp. 286-300 [n.r. Ardeal — numele popular al Transilvaniei], mai scrie în apel profesorul Ilieșiu.

Soliticitările profesorului Sorin Ilieșiu:


Excelențele voastre,
Vă solicităm de asemenea să obligați moral Ungaria să adopte legi având următoarele scopuri

– Cunoașterea, recunoașterea, condamnarea și memoria genocidului antiromânesc înfăptuit de Ungaria în Transilvania de Nord între anii 1940-1944.

– Reconcilierea româno-maghiară având ca fundament cunoașterea și recunoașterea acestui genocid.

– Asumarea de către Academia Maghiară de Științe a unui Raport de prezentare a genocidului antiromânesc și a genocidului antievreiesc înfăptuite de Ungaria în Transilvania de Nord. Raportul va fi elaborat de Academia Română în colaborare cu Academia Maghiară de Științe și cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel. Raportul va fi adoptat de Parlamentul Ungariei și va fi publicat pe web-site-ul acestuia în limbile maghiară, română, ivrit, engleză.

– Manualele şcolare de istorie vor include rezumatul Raportului. Universitățile de stat de ştiinţe istorice, politice, sociale, juridice şi militare din Ungaria vor include Raportul în bibliografia obligatorie.

– Interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist antiromânesc și antisemit.

– Interzicerea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea genocidului antiromânesc și a celui antievreiesc înfăptuite de Ungaria în Transilvania de Nord între anii 1940-1944.

– Declararea zilei de 9 septembrie – Ziua memoriei genocidului antiromânesc și genocidului antievreiesc din Transilvania de Nord în timpul ocupației maghiare dintre anii 1940-1944, întrucât în 9 septembrie 1940, în comuna Trăznea din județul Sălaj, a fost înfăptuit un bestial masacru antiromânesc și antievreiesc.

– Construirea Monumentului memoriei genocidului antiromânesc și a genocidului antievreiesc din Transilvania de Nord în timpul ocupației maghiare din anii 1940–1944, monument amplasat în centrul capitalei Ungariei.

– Înfiinţarea ­­Muzeului memoriei genocidului antiromânesc și a genocidului antievreiesc din Transilvania de Nord în timpul ocupației maghiare din anii 1940–1944, având sediul în centrul capitalei Ungariei.

Prof. Univ. Dr. Sorin Ilieșiu, senator al României între anii 2012-2016, reprezentant al societății civile din România între anii 1990-2012, autor la „Raportului pentru condamnarea regimului comunist din România ca nelegitim și criminal” publicat în ziarul Ziua (24-26 oct. 2005), raport care a dus la condamnarea oficială din 18 dec. 2006.  

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Dolarul înregistrează cea mai mare creștere din ultimii doi ani. Investitorii mizează pe revenirea lui Trump la Casa Albă

Miercuri, dolarul american a continuat să se aprecieze față de principalele monede internaționale - euro, yen și lira sterlină - pe fondul speculațiilor că...

Noi proceduri pentru anularea obligațiilor bugetare restante –reglementări pentru datornici și companiile în insolvență

Ministerul Finanțelor a emis recent Ordinul nr. 6.438 din 31 octombrie 2024, introducând criterii actualizate și pași detaliați pentru anularea obligațiilor bugetare restante, potrivit...
00:00:52

VIDEO. Liderul Hezbollah spune că acordul de încetare a focului nu depinde de cine câștigă alegerile din SUA

Liderul Hezbollah, Naim Qassem, a declarat că rezultatele alegerilor prezidențiale din Statele Unite nu vor avea niciun impact asupra unei posibile înțelegeri pentru un...
Ultima oră
Pe aceeași temă