6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieAnton Hadăr, după discuțiile de la Guvern: „Cred că va fi o...

Anton Hadăr, după discuțiile de la Guvern: „Cred că va fi o grevă de durată”

Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, susţine că nu a primit soluţii din partea guvernanţilor la problemele pe termen scurt şi pe termen mai îndepărtat din învăţământul universitar, iar greva sindicaliştilor va continua cel puţin în această săptămână.

„Problemele pe termen scurt nu au primit răspunsul cuvenit, că nu sunt bani, că avem deficit. S-a încercat ceva cu deficitul, nu ştiu dacă au reuşit să-l mai mărească, să fie acceptat de Comisia Europeană pe buget, însă n-am primit o propunere în aşa fel încât să fim mulţumiţi. Soluţiile pe termen mai îndepărtat, adică viitoarea Lege a salarizării, şi ele trenează. În acest ritm vă garantez că săptămâna aceasta va fi grevă şi cred că va fi o grevă de durată, nu doar de o săptămână”, a spus Hadăr, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria.

El a precizat că sindicaliştii din învăţământul universitar trebuie să intre la negocieri pe problemele pentru care au declanşat greva, respectiv împotriva politicilor sociale şi economice ale României.

„Trebuie să fim chemaţi pentru aceste discuţii. E o altă cauză pe rol, dar repet, în acest ritm nu văd sfârşitul grevei, sunt om cu experienţă şi cred că vom avea săptămâni de grevă. Fiecare a venit cu propuneri, încercând să atragă atenţia că se pot găsi soluţii, dar nu e nimic concret, nu e nimic mulţumitor. Evident, răspunsul poate ni-l va da mâine, dacă va veni la întâlnirea noastră de la FSLI. Sunt multe lucruri care sunt cunoscute. Pe termen scurt ar trebui găsite soluţii pentru a se acoperi inflaţia, salariile, care sunt foarte mici, ori a da numai la debutanţi – 18.000 de colegi atât din învăţământul universitar, cât şi din cel superior, vă daţi seama că nu e mulţumitor, pentru că vor fi colegi care se află imediat lângă debutanţi, care vor fi nemulţumiţi. Iată o soluţie trebuie găsită şi aici. Noi vrem să se dea la aproape toată suflarea de care dispunem astăzi, adică la toate resursa umană de tip cadru didactic. Cadre didactice în învăţământul preuniversitar şi cel superior sunt aproape 260.000”, a adăugat preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Un agent al Secret Service a fost concediat după ce a folosit casa lui Barack Obama din Hawaii în scopuri personale

Un agent din cadrul Secret Service însărcinat să-l protejeze pe Barack Obama a fost concediat în urma unor dezvăluiri cu privire la faptul că...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...

Rusia e gata să facă pace cu Ucraina. Ce rol va avea Donald Trump

Rusia este deschisă negocierilor privind încetarea războiului din Ucraina dacă acestea sunt iniţiate de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat joi ambasadorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă