19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieANI sesizează DNA cu privire la Robert Negoiță. Primarul susține că acuzațiile...

ANI sesizează DNA cu privire la Robert Negoiță. Primarul susține că acuzațiile sunt aberante

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, susține că dosarul pe care i l-a întocmit Agenția Națională de Integritate (ANI) este “aberant”.

Robert Negoiță deține funcția de primar al Sectorului 3 din anul 2012. Potrivit ANI, ”în perioada exercitării mandatelor 2016 – 2020 şi 2020 – 2024, societăţi la care Primăria Sector 3 este autoritate tutelară, au încheiat contracte cu societăţi comerciale în cadrul cărora membrii familiei primarului deţin diferite funcţii şi calităţi”. Drept urmare, ANI a sesizat DNA.

Primarul Negoiță respinge aceste acuzații și afirmă că ele nu au nicio bază reală. “E posibil că am supărat pe unii, oi fi supărat pe cineva”, a opinat primarul Negoiță, joi dimineață, într-o intervenție telefonică la postul Digi 24.

Pe de altă parte, chiar dacă procurorii au în lucru un dosar cu privire la un cetățean, el este considerat nevinovat până ce, eventual, este declarat vinovat printr-o decizie a instanței.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă