Anglia va da startul unui program de vaccinare de toamnă împotriva gripei și a COVID-19 ca măsură de precauție, după identificarea variantei COVID BA.2.86 cu mutație puternică, care a fost descoperită în Marea Britanie, scrie Reuters.
Oamenii de știință au declarat că este puțin probabil ca BA.2.86, o ramificație a variantei Omicron, să provoace un val devastator de infectare și decese, având în vedere imunitatea acumulată la nivel mondial în urma vaccinării și a infecțiilor anterioare.
Cu toate acestea, ministerul britanic al sănătății a declarat că programele anuale de vaccinare pentru grupurile mai în vârstă și cele cu risc vor începe cu câteva săptămâni mai devreme decât era prevăzut, având în vedere varianta.
„Pe măsură ce oamenii noștri de știință de talie mondială adună mai multe informații despre varianta BA.2.86, este logic să devansăm programul de vaccinare”, a declarat noul ministru al Sănătății, Maria Caulfield, într-un comunicat.
Varianta a fost detectată pentru prima dată în Marea Britanie pe 18 august, iar vaccinările vor începe pe 11 septembrie, urmând ca bătrânii din căminele de îngrijire și persoanele cu cel mai mare risc să fie vaccinați.
În prezent, în Marea Britanie, nu este clasificată ca fiind o „variantă îngrijorătoare”.
Varianta a fost depistată pentru prima dată în Danemarca la 24 iulie, după ce virusul care a infectat un pacient cu risc de îmbolnăvire gravă s-a transmis. De atunci, a fost detectată la alți pacienți simptomatici, în urma unui control de rutină în aeroporturi și în probe de apă reziduală în câteva țări.
Anglia nu mai are restricții privind coronavirusul din februarie 2022, iar directorul executiv al Agenției britanice pentru Securitate a Sănătății, Jenny Harries, a declarat că se așteaptă noi variante ca urmare a conviețuirii cu COVID-19.
„Există informații limitate disponibile în prezent despre BA.2.86, astfel încât impactul potențial al acestei variante specifice este dificil de estimat”, a declarat Harries în comunicat.
„Ca și în cazul tuturor variantelor COVID-19 emergente și circulante … vom continua să monitorizăm BA.2.86 și să sfătuim guvernul și publicul pe măsură ce aflăm mai multe.”
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!