4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiAngajații din penitenciare, acțiuni de protest împotriva ministrului Toader

Angajații din penitenciare, acțiuni de protest împotriva ministrului Toader

Sindicaliștii reclamă și lipsa de implicare a Guvernului României în soluționarea problemelor personalului din penitenciare, se arată într-un comunicat de presă, remis azi.

Sindicaliștii prezintă lista de revendicări, precum şi promisiunile făcute de ministrul Toader: 

 – condiții de lucru mai bune – ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru în penitenciare și un plan multianual de investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. În schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.

– plata orelor suplimentare restante – în continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la ca reacție la refuzul unor colegi de a intra în serviciu că acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.

– stoparea împuternicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior și încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisă de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este de mai bine de 2 luni ilegal imputernicit.

– eliminarea discriminărilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) și pentru personalul din sectorul de apărare ordine publică și siguranță națională începănd cu octombrie 2018.

– aprobarea Statutului polițistului de penitenciare – cerem ministerului Justiției să includă și observațiile sindicatelor în proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament.

– încetarea abuzului asupra pensionarilor – cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgență, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor și militarilor.

– plata integrală a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justiției să aplice corect prevederea legală obținută în Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plată peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate în termen de 60 de zile.

 

Proteste în fața Guvernului

Calendarul acţiunilor de protest include petiţii, refuz de efectuare a orelor suplimentare, proteste în stradă, pichetări, acţiuni în justiţie şi plângeri penale.

În ceea ce priveşte acţiunile de protest, sindicaliştii spun că în peroada 1 – 10 august vor notifica conducerile penitenciarelor referitor la refuzul de efectuare a orelor suplimentare, vor adresa solicitări de plată a orelor suplimentare restante, ca punct de plecare formal în procedura de recuperare pe cale judiciară a acestora şi vor formula plângeri prealabile din partea tuturor sindicatelor membre în numele membrilor de sindicat pentru modificarea ordinelor şi dispoziţiilor ilegale în materia plătii orelor suplimentare şi a împuternicirilor.

În 6 august cer audienţe directorului general al Administraţiei Nationa Naţionale a Penitenciare şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, într-o ultima încercare de rezolvare pe calea dialogului a revendicărilor.

În 10 august este programată o grevă japoneză, iar în 19 august organizează greva prin exces de zel la accesul în penitenciare şi la alte activităţi care, deşi nu afectează drepturile deţinuţilor, pot duce la blocarea penitenciarelor.

În perioada 27 august – 27 septembrie va avea loc pichetarea penitenciarelor de către 50 – 100 de angajaţi în uniformă.

Între 1 şi 10 septembrie 2018 va avea loc depunerea unor acţiuni în instanţă şi a unor plângeri penale din partea tuturor sindicatelor membre, iar pentru 3 octombrie anunţă miting în uniformă la Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu marş de protest între cele două instituţii, în timp ce din octombrie forma de protest va fi refuzul de a intra în serviciu în toate penitenciarele în care nu este asigurat personalul necesar pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a misiunilor.

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează de asemenea că solicita, pe lângă rezolvarea revendicărilor, şi demiterea ministrului Justiţiei pentru incomptetenta şi acţiuni ilegale”, îşi încheie sindicaliştii comunicatul.

Cele mai citite

Mesaj emoționant al Regelui Charles: Exemplul lui Isus este atemporal: să intrăm în lumea celor care suferă

Regele Charles a transmis un mesaj emoționant de Crăciun în care a pus accent pe solidaritate, compasiune și speranță, în fața suferințelor și provocărilor...

Avertizări meteo pentru jumătate din țară: Coduri portocaliu și galben de vânt, viscol și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cinci avertizări meteo, valabile miercuri și joi, care vizează peste jumătate din țară, inclusiv Capitala. Un Cod portocaliu...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă