11.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăANAF a identificat o rețea specializată în fraude economice în domeniul comercializării...

ANAF a identificat o rețea specializată în fraude economice în domeniul comercializării de bunuri și servicii. Prejudiciu de peste 6 mil. lei

În perioada mai – octombrie 2023, inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscală au efectuat verificări antifraudă la un grup de societați comerciale, în urma cărora s-a constatat că acestea simulau diverse tranzacții privind vânzarea de bunuri și servicii către diverși operatori economici privați, precum și pe linia achizițiilor publice.

“Aceste societăți au contribuit la formarea unor circuite economice cu aparenţă de legalitate în cazul circulaţiei mărfurilor şi serviciilor, a deductibilităţii TVA, creând totodată pentru beneficiarii acestor tranzacții cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale”, transmite Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat în acest caz este în valoare totală de 6.296.541 lei, din care 2.482.704 lei reprezintă impozit pe profit, iar 3.813.837 lei reprezintă TVA.

“Având în vedere că faptele constatate de inspectorii DGAF sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute in Legea 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, vor fi sesizate organele de urmărire penală.

Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) desfășoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției, pe baza informațiilor deținute”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Kamala Harris, după înfrângere: Nu este momentul să ne ridicăm mâinile, este timpul să ne suflecăm mânecile

Harris a spus că l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita și a promis că îl va ajuta să facă o tranziție pașnică a...

Incident regretabil în MLS! Hector Herrera, suspendat după ce l-a scuipat pe arbitru. Decizia luată de clubul din America

Într-un moment tensionat din sferturile de finală ale play-off-ului MLS, Hector Herrera, mijlocașul echipei Houston Dynamo, a avut o ieșire violentă care i-a adus...

Advent ar putea vinde Zentiva într-o tranzacție de peste 5 miliarde de euro; afacerea are operațiuni și în România

Fondul de investiții american Advent analizează posibilitatea de a vinde Zentiva, producătorul ceh de medicamente generice cu activitate și în România, într-o tranzacție care...
Ultima oră
Pe aceeași temă