3.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalAmericanii care ar vota pentru Biden sunt motivați să-l oprească pe Trump...

Americanii care ar vota pentru Biden sunt motivați să-l oprească pe Trump să revină la Casa Albă

Americanii care înclină să voteze pentru actualul preşedinte democrat Joe Biden la alegerile prezidenţiale de anul viitor afirmă că sunt motivaţi mai curând să-l împiedice pe Donald Trump să revină la Casa Albă decât să-l susţină pe Biden, a constatat un nou sondaj Reuters/Ipsos citat miercuri de Reuters, potrivit agerpres.ro.

Potrivit sondajului realizat luni şi marţi, care are un interval de credibilitate de circa patru puncte procentuale, cei doi sunt „umăr la umăr”, iar Trump a fost preferat lui Biden cu o diferenţă de 51% faţă de 49% când respondenţii au fost puşi să aleagă.

Circa 50% dintre susţinătorii lui Biden în sondaj au explicat că votul lor ar fi „împotriva lui Trump şi a politicilor sale”, comparativ cu 38% câţi au afirmat că vor vota „pentru a-l susţine pe Biden şi politicile sale”. În acelaşi timp, 12% dintre susţinătorii lui Biden au spus că nu sunt siguri care dintre motive ar sta la baza votului lor.

Dintre susţinătorii lui Trump, 40% au declarat că votul lor ar fi împotriva lui Biden, iar 42% că ar vota cu Trump pentru a-l susţine pe candidatul republican şi politicile sale, 18% declarând că nu sunt siguri de motivul acestei alegeri.

Mulţi americani, mai notează Reuters, sunt sătui atât de Biden cât şi de Trump. Noul sondaj a arătat un sprijin semnificativ pentru candidatul independent Robert F. Kennedy Jr, descendent al celebrei familii politice şi cunoscut militant anti-vaccin. Într-o cursă ipotetică între cei trei, 30% dintre respondenţi l-au ales pe Biden, 32% pe Trump şi 20% pe Kennedy.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Prăbușirea unui pod în Brazilia a făcut patru morți. Risc de poluare cu acid sulfuric pe un râu alăturat

Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei a făcut patru morţi, iar 13 persoane sunt date dispărute, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor, care se...

Marcel Ciolacu publică facturile pentru zborurile la Nisa. Premierul spune că și-a plătit „din banii lui” deplasările

Premierul Marcel Ciolacu a publicat, miercuri seară, un videoclip pe TikTok în care arată trei facturi despre care spune că sunt cele pentru zborurile...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă