2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPropunere. Amendă pentru proteste după model francez

Propunere. Amendă pentru proteste după model francez

„Cum arătam, în Franţa amenda este de 15.000 euro iar termenul de închisoare, de 12 luni pentru ultragierea unui agent. Poate introduce cineva repede, la începutul sesiunii parlamentare din toamna asta, un asemenea text (sumele pot fi calculate, desigur, în lei), ca sa existe mai multă claritate la “protestele viitoare”, ca aşa sugerează chiar unii dintre adepţii protestelor!?”, a scris europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Paşcu, pe Facebook.

Într-o altă postare făcută de Paşcu în urmă cu câteva zile, europarlamentarul PSD explică amenzile care se aplică în Franţa pentru persoanele care au comportament violent sau ultragiază forţele de ordine.

„Iata pedepsele din Franţa afişate pentru delicte ca cele săvârşite de unii dintre “protestatarii” diasporeni, vineri 10 August 2018. Faceţi comparaţie cu pretenţiile lor cum ca au fost “deranjaţi” de gazele lacrimogene. Delictul comportamental, 7.500 euro 6 luni de închisoare, delictul de a fugi de un agent, 7.500 euro şi 2 luni de închisoare, iar ultragierea unui agent, 15.000 de euro, 12 luni de închisoare! În niciun caz “plângeri penale” împotriva agenţilor! Dar Franţa este o democraţie învechita, pe când Romania este una de “tip nou”, care e mai rea decât sub comunism …”, precizează Ioan Mircea Paşcu pe reţeaua de socializare.

Jandarmii au intervenit în forţă, pe 10 august, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării.

Până în prezent, în acest dosar au fost înregistrate 211 de plângeri penale şi au fost audiate 92 de persoane. Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.

Cele mai citite

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...

România riscă să devină nerecomandată pentru investiții: perspective economice sumbre pentru 2025

România încheie anul 2024 cu un climat economic îngrijorător, marcat de incertitudini politice și economice care ar putea afecta grav stabilitatea financiară a țării....

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă