6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentAjun cu probleme pentru șoferi. Poliția Română a reținut peste 400 de...

Ajun cu probleme pentru șoferi. Poliția Română a reținut peste 400 de permise

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au avut o zi plină de misiuni, concentrându-se pe asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pe creșterea gradului de siguranță rutieră și controlul frontierei de stat.

În total, MAI a intervenit în cazul a 4.992 de evenimente, dintre care 3.373 au fost dedicate menținerii ordinii publice, iar 1.619 au fost circumscrise situațiilor de urgență. Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum pentru a asigura fluidizarea circulației și pentru a preveni producerea unor evenimente grave.

Un aspect semnificativ al activității poliției rutiere a fost concentrat pe siguranța rutieră, cu 446 de permise reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce. Dintre acestea, 74 au fost pentru consum de alcool, iar 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. De asemenea, au fost retrase 207 certificate de înmatriculare, într-un efort de a menține disciplina și siguranța pe șosele.

Comunicatul Poliției Române

„Astfel, structurile MAI au intervenit în cazul a 4.992 evenimente, 3.373 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.619 circumscrise situațiilor de urgență.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum pentru a asigura fluidizarea circulației și pentru a preveni producerea unor evenimente grave. În cursul zilei de ieri, aceștia au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 446 permise (dintre care 74 pentru consum de alcool și 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 207 certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 959 de posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 184 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 201 fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 36 de persoane și au fost depistate 6 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 5.389 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 1,9 milioane de lei.

Pompierii au efectuat trei controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.370 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 87 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 32 persoane.

La rândul lor, jandarmii montani au salvat 6 persoane aflate în situații critice.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 4 misiuni aero-medicale, fiind salvate 3 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 150.265 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 5 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 33,7 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 39.282 de mijloace de transport și 161.643 persoane, dintre care 10.426 cetățeni ucraineni”, se arată în comunicatul oficial.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă