Pasagerii care au zburat în Marea Britanie s-au confruntat sâmbătă, 27 mai, cu întârzieri majore după ce au aterizat, din cauza unei probleme la nivel național care afectează porțile automate de control la frontieră, acolo unde se scanează pașapoartele la sosire, potrivit Reuters.
Imaginile postate pe rețelele de socializare au arătat cozi lungi cu sute de persoane în aeroporturile Heathrow și Gatwick din Londra, pasagerii frustrați plângându-se că au fost nevoiți să aștepte mai multe ore la coadă.
„Suntem conștienți de această problemă care afectează sosirile în Marea Britanie”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al guvernului britanic.
„Lucrăm pentru a rezolva problema cât mai curând posibil și suntem în legătură cu operatorii portuari și companiile aeriene pentru a minimiza perturbările pentru călători”, au declarat aceștia pentru Reuters.
Oficialii aeroportului Heathrow, cel mai aglomerat din Marea Britanie, au declarat că a desfășurat personal suplimentar pentru a gestiona cozile și că lucrează cu Border Force pentru a ajuta la rezolvarea problemei.
În timp ce mulți vizitatori străini în Marea Britanie trebuie să se prezinte la un ofițer de control al frontierei la aterizare, alții, inclusiv cetățenii britanici, ai UE și ai SUA, pot folosi porțile automate cunoscute sub numele de e-gates pentru a-și scana pașapoartele și a intra în țară.
Perturbarea survine într-o perioadă aglomerată pentru călătorii în Marea Britanie, deoarece ziua de luni este liberă și este și vacanță pentru copii săptămâna viitoare.
„Ce se întâmplă pe @HeathrowAirport? Tocmai am aterizat și este haos total. Cozi de 2 ore doar pentru a ajunge la coada reală”, a postat un pasager pe Twitter.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!