7.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăAdrian Câciu: Antibiotice SA va beneficia de 100 milioane de euro, bani...

Adrian Câciu: Antibiotice SA va beneficia de 100 milioane de euro, bani europeni

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că Antibiotice SA va beneficia de o investiţie de 100 milioane de euro, din bani europeni, pentru producţia de medicamente critice.

Aflat într-o vizită la compania Antibiotice SA Iaşi, ministrul Câciu a declarat jurnaliştilor că a fost negociată cu Comisia Europeană această investiţie în sfera medicamentelor critice.

„Investiţia va fi pe trei componente: una de cercetare, una de producţie şi una de resursă umană, pentru că trebuie să ne gândim şi la viitor. Investiţia este deja negociată cu Comisia Europeană, suntem în ultimele etape. De asta am vrut să mă întâlnesc cu conducerea Antibiotice. În negocierea cu Comisia Europeană vom avea acest proiect predefinit astfel încât finanţarea să vină direct la Antibiotice Iaşi”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Conform acestuia, compania Antibiotice SA va asigura în primul rând consumul intern, iar surplusul va merge către export.

„Este important asta, pentru că ne lovim de situaţii în care există criză în farmacii pe o anume substanţă”, a specificat ministrul Adrian Câciu.

Prezent la eveniment, directorul general al Antibiotice SA Iaşi, Ioan Nani, a declarat că Germania şi România sunt singurele state care au depus în programul STEP (Strategic Technologies for Europe Platform) derulat de Uniunea Europeană pentru a dezvolta producţie de medicamente critice pentru consumul populaţiei.

„Eforturile investiţionale se vor duce spre un centru nou de cercetare care va consolida producţia de medicamente la Iaşi şi în două situri noi de producţie, pentru care Europa are încă probleme în asigurarea consumului real pentru populaţie. Şi în America se discută intens despre producţia de medicamente critice. Am primit azi o veste minunată de la domnul ministru, că suntem aproape de aprobarea acestei investiţii de 100 milioane de euro”, a afirmat directorul general al Antibiotice Iaşi.

Potrivit acestuia, medicamentul critic este acel medicament care prin lipsa lui din farmacii pune în dificultate actul de însănătoşire a populaţiei. Nani a afirmat, totodată, că se doreşte să fie creascută producţia de medicamente critice de la 25 de produse, câte sunt acum în portofoliul companiei, la 45.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ministerul Finanțelor împrumută 1,3 miliarde de lei prin obligațiuni scadente în 2026

Ministerul Finanțelor a atras joi, 1,3 miliarde de lei printr-o licitație de obligațiuni de stat, scadente în ianuarie 2026. Dobânda stabilită pentru această emisiune a...

Trump anunță de la Davos că vrea să se întâlnească cu Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Donald Trump a declarat, joi, la Forumului Economic Mondial că vrea să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin ”cât mai curând”, pentru a...

România, pe ultimul loc în UE la utilizarea Inteligenței Artificiale de către companii

România rămâne pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința adoptării Inteligenței Artificiale (AI) de către companii, conform datelor Eurostat. Doar 3,1% dintre firmele...
Ultima oră
Pe aceeași temă