Răzvan Braican, administratorul restaurantului Casa Domnească din Slatina a fost arestat pentru trafic de droguri după un flagrant organizat de procurorii DIICOT în Craiova. Acesta nu vrea sa facă închisoare.
Deja el a contestat în două rânduri măsura preventivă luată de Tribunalul Dolj împotriva sa. Astfel, Răzvan Braican s-a adresat Curții de Apel Craiova împotriva arestării preventive, precum și împotriva prelungirii acestei măsuri pentru încă 30 de zile.
De fiecare dată, magistrații i-au respins cererea.
Răzvan Braican a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv, împreună cu un angajat al restaurantului pe care îl administrează, Bogdan Vasile Popa, după ce ambii au fost prinși în Craiova, în 28 iulie, de procurorii DIICOT, având asupra lor cantitatea de 250 de grame de cocaină.
„În cauză s-a reținut faptul că, la data de 28.07.2021, inculpații au deținut și transportat, fără drept, din Slatina la Craiova, droguri de mare risc pe care intenționau să le comercializeze. La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor doi inculpați, în timp ce dețineau cantitatea de 250 de grame de cocaină”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Ulterior, au fost efectuate patru percheziții domiciliare și un control asupra unui autoturism, în urma cărora au fost ridicate o armă și două cântare electronice, conform Olt Alert.