Andras Kurko ar fi derulat tranzacții comerciale și operațiuni bancare, obținând foloase materiale necuvenite
Andras Kurko, adjunctul șefului Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Harghita, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu și divulgarea unor informații nedestinate publicității, informează DNA, citat de Agerpres.
Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în data de 4 august 2024, Andras Kurko ar fi intervenit pentru a convinge polițiștii să nu sancționeze o societate comercială, în urma unui control. Inspectorii au constatat lipsa unei case de marcat și faptul că un minor sub 16 ani lucra ilegal în unitate. Astfel, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu o sumă semnificativă, reprezentând amenzi de la 10.000 la 20.000 lei pentru lipsa casei de marcat și între 20.000 și 200.000 lei pentru utilizarea unui minor ca angajat nedeclarat.
De asemenea, în perioada august – octombrie 2024, Kurko ar fi furnizat informații confidențiale unor reprezentanți ai societăților comerciale. Printre acestea, se numără date despre controale fiscale, componența echipelor de inspecție și a situațiilor financiare ale contribuabililor.
În plus, procurorii DNA susțin că Andras Kurko ar fi administrat în mod ilegal o firmă înregistrată pe numele mamei sale, încălcând prevederile legale privind incompatibilitățile. Acesta ar fi derulat tranzacții comerciale și operațiuni bancare, obținând foloase materiale necuvenite.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News