Actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile sale memorabile în filmele regizate de Sergiu Nicolaescu, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani.
Ion Riţiu s-a născut la 4 decembrie 1950 în Târnăveni și a fost parte din echipa Teatrului Național Târgu Mureș începând din 1975, imediat după absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie din București.
Pe marele ecran, Ion Riţiu a interpretat roluri marcante în filmele regizate de Sergiu Nicolaescu, precum Puiu Faranga în „Ciuleandra” (1985), Rică Păsărin în „Duelul” (1981), Baiazid I în „Mircea” (1989), Căpitan de infanterie în „Noi, cei din linia întâi” (1986), Cavalerul cruciat Norbert în „Coroana de Foc” (1990) și Căpitanul Ionel Boeriu în „Punctul Zero” (1996).
Ion Riţiu a fost un actor valoros, care a excelat atât pe scenă, cât şi în spatele camerelor de filmat, aducând onoare teatrului mureşean şi, pentru asta, va fi apreciat şi amintit etern. Odihnească-se în pace. Transmitem condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au preţuit pe Ion Riţiu. Informaţii referitoare la slujba de înmormântare vor fi comunicate curând de familia Riţiu,
a postat Teatrul Naţional Târgu Mureş pe Facebook.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!