25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăLifestyleActorul din "Singur acasă" a primit o stea pe celebrul bulevard Walk...

Actorul din „Singur acasă” a primit o stea pe celebrul bulevard Walk of Fame

La vârsta de 43 de ani, Macaulay Culkin, celebrul actor care a devenit cunoscut pentru rolul său în „Singur acasă”, a primit în cele din urmă o stea pe Walk of Fame din Los Angeles. La ceremonie, actorul a fost însoțit de partenera sa, Brenda Song, și cei doi fii ai lor, Dakota, în vârstă de 2 ani, și Carson, în vârstă de 1 an.

“Aș vrea să îi mulțumesc Brendei (n.r iubita lui). Ești absolut totul pentru mine. Ești campioana mea. Tu ești singura persoană care astăzi este mai fericită decât mine. Nu ești doar cea mai bună femeie pe care am cunoscut-o, ești cea mai bună persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Tu mi-ai dat sens în viață. Tu mi-ai dat o familie”, a spus Macaulay.

„Singur acasă”

„Singur Acasă” („Home Alone”) este un film iconic care a intrat în inimile spectatorilor din întreaga lume încă de la lansarea sa în 1990. Regizat de Chris Columbus și scris de John Hughes, acest film de comedie și aventură spune povestea unui băiețel de 8 ani, Kevin McCallister, interpretat de talentatul Macaulay Culkin, care este lăsat în urmă accidental de familia sa numeroasă în ajunul Crăciunului. Când Kevin realizează că el este singur acasă, își folosește imaginația și creativitatea pentru a transforma casa într-o fortăreață de capcane ingenioase pentru a-și alunga doi hoți inopinați, Harry și Marv.

„Singur Acasă” a devenit un clasic de Crăciun, difuzat în mod tradițional în sezonul sărbătorilor, nelipsit de la PRO TV.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă