24.5 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăȘtirile zileiAccident pe Transfăgărășan

Accident pe Transfăgărășan

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a anunţat, sâmbătă seară, că un accident rutier a avut loc pe DN 7 C, Transfăgărăşan, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă.

”O conducătoare auto de 23 de ani, din Timiş, aflată la volanul unui autoturism condus spre Argeş, a pătruns pe contrasens şi a acroşat două motociclete conduse regulamentar din sens opus”, a declarat Elena Welter.

Potrivit acesteia, cei doi motociclişti au fost rănţi.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au precizat că cele două victime, bărbaţi, de 20 şi 38 de ani, sunt conştienţi.

Cei doi au suferit traumatisme la nivelul membrelor şi coloanei, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu.

Una dintre victime a fost preluată de către echipajul SMURD, iar cea de-a doua de către echipajul serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Traficul în zona accidentului este îngreunat.

 

Cele mai citite

Tronsoane din Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii rămân fără finanțare PNRR

O parte importantă din Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), menite să conecteze Moldova de celelalte regiuni ale României, nu vor mai fi...

Curtea Constituțională analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea antiextremistă

Nicușor Dan contestă legalitatea unei legi controversate, ce ar putea duce la cenzură și sancțiuni disproporționatePreședintele reclamă că noul act normativ, care aduce completări...

Ploaie de drone deasupra Rusiei: Moscova și regiunile de graniță, sub asediu nocturn

Apărarea aeriană rusă susține că a doborât, în cursul nopții, 122 de drone ucrainene lansate împotriva mai multor regiuni, inclusiv în apropiere de CapitalăPotrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă