5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSocialAccident grav în județul Brașov, la Lovnic. Un bărbat a murit și...

Accident grav în județul Brașov, la Lovnic. Un bărbat a murit și alte două persoane sunt în stare gravă

Trei ambulanțe SMURD și două autospeciale ISU au fost trimise în misiune în urma unui accident produs într-o localitate din județul Brașov. Acesta s-a produs sâmbătă seara, potrivit Antena 1.

Accidentul s-a produs în satul Lovnic din comuna Jibert. În accident au fost implicate o căruță și o mașină.

În urma accidentului petrecut pe DJ 105A, între Lovnic și Jibert, dintre un autoturism și o căruță, un bărbat a murit.

„Din păcate, bărbatul inconștient, în vârstă de 36 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate, fiind declarat decesul acestuia. Doi bărbați, în vârstă de 48, respectiv 23 de ani, conștienți, dar în stare gravă, cu fracturi cervicale, au fost transportate de către ambulanțele SMURD direcționate la fața locului spre Spitalul Județean Brașov, pentru îngrijiri medicale suplimentare și investigații medicale de specialitate”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja.

La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă