Veste bună pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani. Aceștia pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.
Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională).
Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la A.L.O.F.M., ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt:
– actul de identitate;
– actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
– declaraţie pe proprie răspundere privind eventuale restrictii medicale – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro – agentia AMOFM Bucuresti sectiunea Persoane fizice/Indemnizatii de somaj si venituri de completare.
Depunerea actelor se poate face on-line la adresa de e-mail a ALOFM de Sector, din raza de domiciliu.