15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialA transmis datele personale și i s-au furat 9.000 de euro din...

A transmis datele personale și i s-au furat 9.000 de euro din cont. Apelul poliției

Un bărbat din judeţul Suceava a rămas fără 9.000 de euro din contul bancar, după ce a transmis datele cu caracter personal unui necunoscut, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Potrivit acestora, bărbatul din comuna Fântâna Mare a primit, în cursul zilei de marţi, un mesaj tip text, în care se preciza faptul că o plată în valoare de 410.22 lei este în curs de procesare către o unitate de pariuri sportive, iar pentru anularea plăţii i-a fost indicat un număr de telefon care ar fi aparţinut aparent unei unităţi bancare.

“Întrucât nu avea nicio tranzacţie realizată la vreo unitate de pariuri sportive, bărbatul a sunat la numărul de telefon la care se făcea referire în mesaj, ocazie cu care a răspuns un bărbat care s-a prezentat a fi angajat al băncii unde era deschis contul bancar. Acesta i-a solicitat persoanei vătămate datele înscrise pe cardul său de debit, respectiv numărul cardului, data de expirare şi codul CVV, precum şi ultimele şase cifre ale CNP-ului, cu pretextul că are nevoie de aceste informaţii pentru a putea bloca tranzacţia fictivă către agenţia de pariuri sportive. După furnizarea datelor solicitate, din contul bancar al părţii vătămate a fost sustrasă suma de 9.000 de euro”, au precizat oficialii Poliţiei.

În acest caz, s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă