7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieImobiliareA crescut interesul românilor pentru a deveni proprietari de case în Dubai

A crescut interesul românilor pentru a deveni proprietari de case în Dubai

Dubaiul reprezintă un teritoriu extrem de ofertant pentru românii care sunt în căutare de investiții imobiliare pe termen mediu și lung. Astfel, aceștia achiziționează în celebrul emirat case sau apartamente, iar bugetele alocate pornesc de la 130.000 euro.

“Ne așteptăm la o creștere cu cel puțin 25% a vânzărilor de imobiliare în perioada Paștelui, iar dezvoltatorii autohtoni sunt pregătiți cu oferte asemenea perioadei propriilor sărbători religioase când este cunoscut faptul că au loc discount-uri și oferte fără precedent.  De exemplu, există planuri de plată direct către dezvoltatori, cu un avans de 10% și apoi rate lunare care se întind pe 80-90 de luni, cu 1% dobândă. Pentru cei care nu au un istoric bancar bun, care nu pot face un credit ipotecar, este o perspectivă bună de luat în considerare. Și nu doar pentru ei! In mod practic, un astfel de plan de plată înseamnă că plătești doar 30-40% din valoarea imobilului, apoi ratele lunare se acoperă direct din chirie. Se pare că antreprenorii din EAU au identificat potențialul pieței din România și din Europa și concep campanii speciale de vânzări, legate strict de momentele importante pentru europeni, cum este cel de la începutul lunii mai,“declară Cristina Stoian, Expert imobiliar & CEO Agenție Imobiliară Simple Choices, cu sediul în Dubai.

Printre clienții interesați să achiziționeze proprietăți în Dubai se află antreprenori, dezvoltatori, medici și IT-iști.

Simple Choices este o companie imobiliară înființată în urma cu 12 ani al cărui domeniu de activitate este axat pe zona de constructii și property management. Agenția a intermediat vânzări, cumpărări, renovări și revânzări de proprietăți pentru apx.1000 de persoane. Sediul în Dubai a fost lansat în 2022, domeniul principal este reprezentat de tranzacții imobiliare, dar și rent to rent management, fiind recunoscută guvernamental și autorizată de RERA (Real Estate Regulatory Agency), autoritatea care reglementează activitatea agențiilor imobiliare din EAU.

În 2023, Simple Choices are 14 angajați și o cifra de afaceri de 3 milioane de dolari.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă