Un bărbat în vârstă de 45 ani a căzut într-un canal, la aproximativ patru metri adâncime, în parcul Orăşelul Copiilor, din sectorul 4 al Capitalei.
Mai multe echipaje de intervenţie s-au deplasat la fața locului. Victima a fost transportată de urgenţă la spital în stare de inconştienţă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a afla cum s-a petrecut totul.
La fața locului au intervenit pentru salvarea bărbatului și echipaje din cadrul ISU-BIF, care l-au extras pe bărbat și l-au transportat la spital. La caz au acționat două echipaje SMURD, Detașamentul Special de Salvatori, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere.
„Având în vedere adâncimea la care această persoană se afla, la locul intervenției au fost solicitați pompierii Detașamentului Special de Salvatori, care au acționat pentru extragerea victimei folosind echipamentele specifice de căutare-salvare. Preluarea victimei a fost realizată de către echipajul de terapie intensivă mobilă, ulterior fiind realizat transportul la o unitate spitalicească,
au transmis salvatorii.