Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii de la Secția 18 și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, au intervenit pentru eliberarea mai multor păsări ținute ilegal în captivitate. Acțiunea a avut loc în urma unor verificări și sesizări legate de nerespectarea legislației privind protecția animalelor și mediului.
Păsările au fost eliberate, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele în care acestea au fost capturate și reținute. De asemenea, se iau măsuri pentru tragerea la răspundere a celor responsabili de încălcarea legilor de protecție a animalelor.
„În acest context, în urma activităților desfășurate, în incinta unui târg din Sectorul 5, au fost depistate două persoane care ofereau spre vânzare 70 de păsări protejate de lege, deținute în captivitate (precum: scatii, florinți, cinteze, cănărași, sticleți, cânepari, inăriță), respectivele exemplare fiind identificate în cuprinsul Anexei 4B din OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate. Astfel, s-a procedat la ridicarea celor 70 de păsări, de diferite specii, acestea fiind eliberate, ulterior, în natură, cu excepția a două exemplare care au fost preluate, în vederea recuperării, nefiind apte de zbor”, potrivit unui comunicat al poliției.
Persoanele care dețineau ilegal păsările vor fi cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vânzarea, deținerea si/ sau transportul în scopul vânzării și oferirii spre vânzare a acestora în stare vie ori moartă sau a oricăror părți ori produse provenite de la acestea, ușor de identificat.”