Dintre aceştia, 176 se aflau pe teritoriul Republicii Federale Germania şi 16 în Austria.
Grupul de cetăţeni români repatriaţi din Germania a inclus şi persoane aflate în tranzit pe teritoriul acestei ţări, revenite din Statele Unite ale Americii, Canada şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi un caz medical, precizează MAE.
Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene speciale operate de compania TAROM, pe rutele Bucureşti – Munchen – Frankfurt – Bucureşti şi Bucureşti – Viena – Bucureşti.
De asemenea, demersurile autorităţilor române au permis revenirea în ţară şi a nouă cetăţeni străini rezidenţi în România.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul său privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.